November 26, 2024

Anunțul a fost făcut joi, 3 octombrie 2024, de către Biroul de presă al Arhiepiscopiei Clujului într-un comunicat trimis redacției ziarului Făclia. Citând aceeași sursă, în urma apelului la rugăciune, solidaritate și compasiune creștină, adresat preoților și credincioșilor de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, în toate unitățile de cult (parohii și mănăstiri) din cuprinsul eparhiei a fost organizată o colectă în sprijinul semenilor afectați de inundațiile care s-au abătut în răsăritul României. Banii strânși astfel s-au ridicat la suma de 1.300.000 de lei, din care 900.000 lei au fost virați în contul Arhiepiscopiei Dunării de Jos, iar 400.000 lei în contul Episcopiei Hușilor, în vederea ajutorării sinistraților.

În numele tuturor celor care vor beneficia de acest ajutor, Înaltpreasfinţitul Mitropolit Andrei le mulţumeşte protopopilor, preoţilor şi credincioşilor, cu părintească binecuvântare. Nu vom înceta să ne rugăm pentru sănătatea celor aflaţi în încercare, dar şi pentru odihna sufletelor şi pentru mângâierea familiilor care i-au pierdut pe cei dragi în această tragedie.”, se arată în comunicatul Arhiepiscopiei Clujului.

T.S.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *