(08.09.2025 – 30.09.2025) Politicianul liberal și scriitorul maghiar József Eötvös (03.09.1813, Buda, Imperiul Austriac –...
Președintele polonez Karol Nawrocki a cerut NATO să-și consolideze capacitățile de descurajare în urma...
Producţia industrială a României s-a diminuat cu 1,3%, ca serie brută, în primele...
Ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat luni că plafonarea adaosului comercial pentru alimentele...
După aproape trei decenii la conducerea Asociației Aeroporturilor din România (AAR), organizație pe care...
Consiliul Județean Cluj a recepționat noi dotări medicale de înaltă performanță, achiziționate din fonduri...
Consiliul Județean Cluj a început așternerea stratului de balast stabilizat pe drumul comunal DC...
Universitatea „Babeş-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca anunţă constituirea, în premieră în spaţiul academic românesc, a...
Toamna își intră în drepturi, iar clujenii sunt invitați să o sărbătorească așa cum...
Preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, consideră că România a acţionat „responsabil” şi „corect” duminică,...
România intră în etapele finale ale aderării la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică...
Primul sistem de echitație adaptată pentru terapia asistată cu cai din România a fost...
Primul mesaj electronic între două calculatoare aflate la distanță a avut loc în luna...
Bunul Dumnezeu să odihnească în pace sufletul Tău! La comemorarea unui an de la trecerea...
Deși anul 2025 în România rămâne emblematic prin apăsătoarele, sau mai bine zis împovăratele...
Președintele Senatului, liberalul Mircea Abrudean, a declarat luni că reforma administrației locale presupune, în...
Atleții clujeni de la CSM s-au întors cu rezultate excelente de la Campionatul Național...
Cristian Balaj ia în calcul demisia din funcția de președinte al echipei din Gruia....