Contextul internațional actual, tot mai dramatic și îngrijorător, impune, cred, o aprofundare serioasă a temei păcii și a necesității făcătorilor de pace și, totodată, ne determină să constatăm cu acuitate cât de importantă este pacea în lume și că fiecare persoană umană ar trebui să poarte în inimă și în lume pacea.
Cuvântul Mântuitorului Isus Hristos – „Fericiți făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema” (Mt 5,9) – este foarte frumos și, în același timp, destul de dificil de înțeles. O primă dificultate ar fi sensul expresiei „făcători de pace”. Apoi, sigur că fiecare dintre cei care-și propun să împlinească cuvintele acestei fericiri se va preocupa de modalitatea prin care poate deveni „făcător de pace” și, implicit, „fiu al lui Dumnezeu”. Pe scurt, ce înseamnă și cum putem deveni „făcători de pace”?
La o analiză atentă, se pot distinge cel puțin două planuri importante ale acestei fericiri pe care ne-o propune Isus. În primul rând, ea trebuie trăită în raport cu ceea ce suntem noi, cu ceea ce există în sufletul nostru. În măsura în care Îl primim cu credință pe Mântuitorul Hristos, El va aduce unitatea și pacea în noi înșine și în viața noastră. El unește în noi firea noastră învechită în păcat cu cea reînnoită prin lucrarea Sfântului Spirit. El purifică în noi chipul lui Dumnezeu deformat de păcate pentru a ne recăpăta demnitatea de fii ai lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, dacă nu există în noi și în viața noastră această pace, nu vom putea fi nicidecum izvor de pace pentru alții. În al doilea rând, această fericire se referă și la ceilalți, la relațiile interumane, cu toate aspectele lor sociale, culturale și politice. De fapt, regăsim astfel, în aceste două dimensiuni, logica și dinamica iubirii: aceasta din urmă ne unește întâi cu Dumnezeu, iar apoi cu ceilalți. Pontiful Roman Benedict al XVI-lea observa, pe bună dreptate, și strânsa legătură care există între aceste două planuri: „Doar omul împăcat cu Dumnezeu este împăcat și în armonie cu sine și poate aduce pacea în jurul său și în vastitatea lumii”. Altfel spus, acolo unde omul Îl pierde din vedere pe Dumnezeu, se naște violența și dispare pacea.
Dar care este semnificația expresiei „făcători de pace”? Regăsim această formulă în epistola Sfântului Apostol Iacob: „Și roada dreptății întru pace li se seamănă celor ce fac pace” (3,18). Aceeași expresie și în epistola către coloseni (1,20) și în cea către efeseni (2,15). Pentru a înțelege mai bine ceea ce înseamnă „făcători de pace”, ar fi util să ne uităm la ceea ce se opune acestei realități. Contextul social actual, la nivel global, cu toate aspectele pe care le implică, ne oferă mai degrabă tocmai astfel de exemple conflictuale de toate felurile și care, prin intermediul canalelor de comunicare, ajung foarte repede în atenția și în inimile noastre pentru a produce neliniște, teroare și diviziuni. Cei care fac pace, în schimb, sunt aceia care tind spre unitate, dorindu-și să trăiască pe deplin uniți cu ceea ce reprezintă scopul lor, binele lor. Pe de altă parte, în relațiile noastre de prietenie, fiecare dintre noi experimentează concret ce înseamnă a fi făcător de pace. Când iubim cu adevărat pe cineva suntem dispuși să-l iertăm. Nu suntem imediat atenți la ceea ce ar putea să ne pună în contradicție, ci avem disponibilitatea de a depăși orice neînțelegere pentru a trăi în pace. Tocmai această dorință de unitate reprezintă esența a ceea ce numim pace. Continuând această logică a prieteniei, ajungem inevitabil la rădăcina ei, adică iubirea. Astfel, se poate spune că exigența păcii este o exigență radicală și fundamentală a iubirii. Iubirea face unitatea, și tocmai pentru aceasta tot ea face și pacea. „Iubirea care unește depășește părerile diverse. Tocmai aceasta este pacea, este iubirea care unește ființele umane dincolo de diversitatea părerilor lor. Cu cât iubim mai mult, cu atât îl respectăm mai mult pe celălalt; cu cât iubim mai mult, cu atât respectăm mai mult diversitatea de păreri”.
Când Mântuitorul Hristos ne spune: „Fericiți făcătorii de pace …”, El vrea să ne facă să înțelegem că suntem chemați să devenim ca El, „Prinț sau Domn al păcii”, o frumoasă expresie pe care o regăsim în cartea prorocului Isaia: „Și numele Lui se cheamă: (…) Domn al păcii (…) Mare va fi stăpânirea Lui și păcii Lui nu-i va fi hotar” (9,5-6). Această chemare divină o putem împlini în măsura în care rămânem cu Domnul în tot ceea ce trăim și făptuim. El ne dăruiește dragostea Sa pentru a fi capabili să depășim orice împotrivire și răutate. Pe cruce, El a luat asupra Sa neînțelegerile și neascultările întregii lumi, pentru ca, răstignindu-le, să pună în inima omului „un spirit nou” (Ez 11,19) și o iubire reînnoită. A trăi după Cuvântul lui Dumnezeu, a împlini în toate voința Sa reprezintă calea de urmat pentru a transpune în viața noastră cotidiană această fericire pe care ne-o propune Isus și pentru a nu ne pierde demnitatea de fii ai lui Dumnezeu.
Pr. Daniel Avram
