October 26, 2024

Campania electorală pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale a debutat, vineri, 25 octombrie, la ora 00,00, şi se va încheia pe data de 23 noiembrie, la ora 7,00. Alegerile prezidenţiale sunt programate, în acest an, pe 24 noiembrie când are loc primul tur de scrutin şi pe 8 decembrie când are loc turul al doilea.

În contextul debutului campaniei electorale la prezidențiale, PNL Cluj a organizat o acțiune de prezentare a mesajelor pentru această competiție și pentru mobilizarea electoratului.

Liderul PNL Cluj, eurodeputatul Daniel Buda a caracterizat campania pentru prezidențiale ca fiind cea mai importantă de după 1989, precizând că este vorba de 14 candidați care vor trebui să reprezinte interesele românilor pentru următorii cinci ani.

PNL vine cu cea mai bună ofertă pe care o pot avea românii. Vine cu Nicolae Ciucă, un om care de-a lungul timpului s-a validat profesional. Românii trebuie să știe că trăim într-o perioadă dificilă și Nicolae Ciucă este singura persoană care poate garanta un parcurs european, pacea și libertatea”, a spus Daniel Buda.

Emil Boc a transmis românilor că este important să participe la vot și să judece și să i-a decizia corectă care să țină de interesul țării și de democrație. ”PNL consideră, pe bună dreptate, că cel mai potrivit candidat, nu neapărat cel mai bun, este Nicolae Ciucă. Este omul cel mai potrivit pentru a ocupa funcția de președinte al României…

Este candidatul care s-a validat pe câmpul de bătălie să știe ce este apărarea țării. Cine are credibilitate în structurile euroatlantice. Vrem să trăim în democrație, nu există alt candidat care să ne garanteze că țara aceasta nu va derapa de la democrație”, a spus Emil Boc.

Primarul a mai spus că pentru ca românii să meargă în continuare pe drumul prosperității și al democrației e nevoie de un președinte conectat la dimensiunea europeană. „Trebuie să te uiți la un candidat care s-a format într-un mediu sănătos. Funcția de președinte al României are multe atribuții iar cea mai importantă este cea de mediator. Acest om potrivit capabil să aducă echilibru este Nicolae Ciucă”, a conchis Emil Boc.

La rândul său, Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, a vorbit despre omul Nicolae Ciucă, precizând că acum clujenii au șansa de a merge pe mâna unui om care are experiență pe câmpul de luptă și care a salvat vieți.

Un om bun nu poate să genereze decât o politică bună pentru oameni, pentru că dincolo de calitățile profesionale, calitățile personale ale unui candidat sunt fundamentale…

Avem un candidat care nu a făcut politică, care nu știe poate șmecheriile, nu are abilitățile unui om care a făcut politică de 30 de ani, dar este un om sincer în abordare și nu vrea să pară altceva decât ceea ce este”, a spus Alin Tișe.

C.P.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *