ISU Cluj a emis mesaj RO-alert după ce în comuna Călățele a fost semnalată prezența unui urs. „A fost semnalată prezența unui urs în localitatea Călățele. Evitați zona. Rămâneți în locuințe. Păstrați distanța față de animal și nu încercați să vă fotografiați cu acesta sau să îl hrăniți. Fără să vă expuneți pericolului, protejați animalele din gospodărie”, a transmis ISU Cluj.
Oamnii spun că ursul a mai fost semnalat în localitate de mai multe ori în acest an, iar în iulie a ucis o vacă și un măgar.
În judeţul Cluj trăiesc aproximativ 90 de urşi. Dintre aceştia, 10 sunt în zona comunei Răchiţele, 10 la Strîmbu, 6 la Someşu Rece, 10 la Someşu Cald, 7 în satul Băişoara, 4 la Căpriţa şi 8 la Giurcuţa. De asemenea, au fost raportaţi 4 urşi la Moldoveneşti şi 3 la Lita. În zona Călăţele trăieşte un urs, în timp ce la Valea Drăganului sunt 10. La Dumbrava ar exista 4 urşi, la Valea Ierii 20, la Gilău un exemplar, iar la Beliş 6 urşi.
Gina Ivașcu