Întreaga mea viață am încercat să vindec cuvintele de tristețe. În cea mai mare parte, am reușit: au plecat de la mine zâmbind, râzând, în bunăstare sufletească, cu încredere în sine, gata să slujească bine și frumos.
Cuvintele sunt puternice, mută munții, aleargă norii, în măsura în care, ademenite de conștiințe cu măselele stricate, încap în gura unor nevrednici, făcători de rău și ceață: atunci devin otrăvite, dușmănoase, potrivnice sau mincinoase, slujind la curțile răului.
Am vindecat cuvinte: le-am găsit părăsite, alungate, bătute, murdare, le-am luat în casa sufletului, le-am pregătit odaie lină, așternuturile curate. Le-am hrănit, le-am mângâiat tâmplele arse de febră, obrajii încinși, le-am vorbit înainte de culcare, le-am spus povești, le-am ajutat să rămână.
Cuvintele pier prin nefolosință: lumea merge înainte și își vorbește tot mai puțin.
Să gândesc coerent și să înfloresc: puțin, și nu pe toate ramurile, dar e mult și așa…
Cornel UDREA viață
