April 28, 2026

O familie întreagă, compusă din doi adulți și cinci minori, a fost la un pas de o tragedie sâmbătă seara, pe DN1C, între Cășeiu și Coplean. Aceștia se aflau într-o autoutilitară care tracta o remorcă încărcată cu fier, când vehiculul a intrat în balans și s-a răsturnat pe carosabil. Din fericire, toți cei șapte ocupanți au scăpat ca prin minune, fără a avea nevoie de transport la spital.

Evenimentul a avut loc vineri seara, în jurul orei 19, fiind înregsitrate doar pagube materiale.

„Din primele date, un ansamblu de vehicule, format din autoutilitară și remorcă încărcată cu materiale feroase, condus din direcția municipiului Dej de un bărbat de 33 de ani, din județul Sălaj, ar fi intrat în balans, conducătorul pierzând controlul asupra direcției, răsturnându-se pe partea carosabilă”, a transmis IPJ Cluj.

Totodată, a reieșit că din sensul opus, un bărbat aflat la volanul unui autoturism, ar fi încercat să evite impactul cu ansamblul de vehicule, ieșind în afara părții carosabile.

„În autoutilitară se aflau doi adulți și cinci minori, însă nicio persoană nu a necesitat transportul la spital”, a precizat IPJ.

Testările conducătorilor auto au indicat rezultate negative. În continuare sunt efectuate cercetări pentru stabilirea cu exactitate a circumstanțelor în care s-a produs evenimentul. Traficul a foat afectat pe perioada desfășurării cercetărilor.

Articolul Doi adulți și cinci minori, la un pas de tragedie după ce s-au răsturnat cu autoutilitara apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *