April 28, 2026

Primarul Emil Boc a anunțat, vineri, că municipalitatea clujeană a denunțat unilateral contractul pentru Centura Metropolitană ce a fost încheiat cu asocierea condusă de firma DIMEX.

Motivul pentru care am făcut acest lucru este legat de existența unei suspiciuni de fraudă la licitație, de furt de identitate electronică”, a precizat Emil Boc. Edilul a amintit că, după suspendarea contractului în 17 februarie 2026, a cerut firmei Dimex să lămurească suspiciunile de fraudă, precizând că, în loc să fie lămurite, acestea s-au accentuat și mai mult.

În consecință, soluția legală și responsabilă este denunțarea unilaterală a contractului. Suspiciunea masivă de fraudă și furt de identitate este accentuată și de faptul că Primăria a descoperit că nu numai la licitația de la Centura Metropolitană a Clujului, ci și în alte patru licitații din perioada amintită, cu valori totale de aproape 3 miliarde de euro, există aceeași suspiciune de furt de identitate. Este vorba de Varianta de Ocolire a municipiului Mediaș, de drumul de legătură de la municipiul Târgoviște, de drumul expres Bacău-Piatra Neamț și de drumul de la Curtea de Argeș”, a spus Emil Boc.

Primarul a precizat că municipalitatea se află în fața unor suspiciuni de fraudă internațională fără precedent în această țară după Revoluție. Edilul a menționat că Primăria și-a îndeplinit toate obligațiile legale în cadrul licitației și că situația este externă municipalității.

Înscrierea în SEAP a firmei Integral din Bosnia a respectat toate procedurile statului român și a fost validată de un operator SEAP, având toate documentele necesare pentru înscriere în sistemul electronic, iar apoi toate documentele de licitație au fost asumate cu semnătură electronică extinsă de către liderul asocierii, DIMEX, și au respectat prevederile legale”, a punctat Emil Boc.

Potrivit primarului, denunțarea unilaterală s-a făcut în baza Legii 98/2016 (care transpune art. 73 din Directiva 24/2014) și care permite denunțarea unilaterală dacă au apărut suspiciuni de fraudă care, dacă ar fi fost cunoscute la momentul derulării licitației, ar fi dus la excluderea operatorului.

Atunci nu am avut o informare din partea firmei Integral că nu a participat la licitație, informarea venind după cinci luni de la semnarea contractului. În consecință, legea ne oferă această soluție de a denunța unilateral un contract”.

Pașii următori

Emil Boc a dat asigurări că proiectul Centurii va continua și că finanțarea europeană nu este pierdută. În acest sens, s-a prevăzut ca în 19 martie să fie lansată noua licitație pentru Centura Metropolitană, care de data aceasta, ar urma să fie împărțită pe mai multe tronsoane.

Totodată, edilul a anunțat că deja a dat ordinul de începere a lucrărilor pentru cele patru drumuri de legătură la Centura metropolitană și care vor contribui la decongetionarea traficului. Este vorba de drumurile de legătură 22 și 23 situate în Mănăștur. Acestea vor permite realizarea unor străzi de ultimă generație, inclusiv pentru transportul comun. Drumul 24 va deservi zona Edgar Quinet în totalitate, oferind ieșire prin strada Mehedinți spre străzile Bucegi și Islazului, respectiv spre strada Câmpului și intersecția cu Frunzișului. Drumul de legătură 32 va asigura o alternativă pentru cartierul Borhanci (dinspre strada Liviu Rebreanu), decongestionând strada Brâncuși prin conexiunea cu Centura Vâlcele-Apahida.

Termenul de realizare a acestor drumuri de legătură este 31 decembrie 2027. Un alt proiect menit să ducă la decongestionarea traficului este tronsonul de drum Cluj-Napoca – Florești, care urmează să fie finalizat în această primăvară.

Primarul a mai anunțat că în martie va fi finalizată licitația pentru proiectul Trenului Metropolitan (partea de stații și conectivitatea cu Aeroportul), urmând ca licitația pentru materialul rulant va fi reluată tot în cursul lunii viitoare.

În opinia primarului, trenul metropolitan va aduce o schimbare radicală de mobilitate în zona Clujului, dând posibilitatea să se extindă locuirea în afara Clujului.

Proiectul de proiectare şi execuţie a centurii metropolitan a Clujului, în valoare de 1,1 miliarde de euro, a fost câştigat la licitaţie de o asociere de firme, din care fac parte Dimex 2000 Company, Integral Inzenjering din Bosnia şi Hydrostroi din Bulgaria. 

Cosmin PURIȘ

Articolul Boc anunță o nouă licitație pentru Centura metropolitană apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *