În cadrul seriei comemorărilor astriste ”Strămoșii noștri” în organizarea Despărțământului ASTRA ”Dr. Teodor Mihali” Dej, în parteneriat cu Primăria comunei Bobâlna și Școala Gimnazială ”Alexandru Vaida Voevod” Bobâlna, la sfârșitul săptămânii trecute, cu ocazia sărbătoririi 154 ani de la nașterea marelui nostru someșean (27 februarie 1872), în localitatea Bobâlna ( vechiul Olpret), a avut loc evenimentul ”Istorii subiective: Alexandru Vaida Voevod, altfel”.
Sub mottoul ”Cinste strămoșilor ce au construit Marea Unire” organizatorii și-au propus să aducă un omagiu marelui om politic, medic, publicist născut în Bobâlna, unul dintre liderii marcanți ai Partidului Național Român din Transilvania, apoi al Partidului Național Țărănesc, un susținător al drepturilor românilor transilvăneni. Au fost momente festive dedicate fiului satului, evenimentul din weekend fiind onorat și de foarte mulți oaspeți din municipiul Dej și de pe meleagurile someșene. Printre cei care au evocat personalitatea sărbătoritului s-a aflat primarul comunei Bobâlna, Dorin Vasile Petrean, gazda evenimentului dedicate comemorării omului politic Alexandru Vaida Voevod Manifestările au debutat la Școala Gimnazială, unde elevii claselor a IV-a și ale ciclului gimnazial au asistat la lecția de istorie ”Alexandru Vaida Voevod – Corifeu al Marii Uniri” susținută de prof. de istore Szakacs Angela, după care președintele ASTRA Dej, ec. dr. Radu Gavrilă, a prezentat materialul ”Alexandru Vaida Voevod – cărți și articole”, o trecere în revistă a activității marelui om politic născut pe meleagurile dejene. Cu această ocazie, au fost donate gazdelor cărți din partea Editurii ASTRA –Dej, un gest frumos din partea astriștilor dejeni, preocupați de popularizarea aparițiilor editoriale în rândul cititorilor din mediul rural. Participanți la eveniment au avut parte și de o inedită expoziție de carte veche din colecția familiei Gavrilă din Dej.
Festivitățile din comuna Bobâlna s–au încheiat cu depunere de coroane la bustul astristului Alexandru Vaida Voevod, semn al prețuirii de care se bucură în satul natal omul politic și istoric comemorat la sfârșitul săptămânii trecute. Subliniem din nou preocupările astriștilor dejeni pentru comemorarea personalităților politice, istorice și literare de pe meleagurile someșene, evenimente de larg interes în rândul intelectualilor și elevilor din zona respectivă. Din acest punct de vedere ASTRA ocupă un loc important în viața spirituală a Dejului și împrejurimii.
Szekely Csaba
Articolul Comemorare Alexandru Vaida Voevod la Bobâlna apare prima dată în ziarulfaclia.ro.






