7 noiembrie 2026

Jandarmeria a aplicat amenzi în valoare de 37.100 de lei ulterior incidentelor de la derby-ul CFR Cluj – U Cluj. Meciul s-a încheiat cu scandal după fluierul final, antrenorul echipei învinse, Cristiano Bergodi, s-a repezit la arbitru să-i reclame că a fost înjurat de Andrei Cordea, apoi a mers să-i ceară socoteală fotbalistului gazdelor. Bergodi i-a băgat mâna în gât lui Cordea, iar în meleu creat a ajuns să-l lovească și pe Karlo Muhar, care intervenise în ajutorul coechipierului. De asemenea, unii suporteri ai lui U Cluj au forțat pătrunderea pe gazon, iar forțele de ordine au recurs la gazele lacrimogene pentru a-i potoli.

„La finalul partidei, suporterii echipei oaspete din peluză au încercat pătrunderea pe suprafața de joc. În acest context, a fost nevoie de intervenția imediată a forțelor de ordine, moment în care suporterii nu s-au supus somațiilor, fiind nevoie de folosirea substanțelor iritant-lacrimogene pentru a-i dispersa și a detensiona situația”, se arată în comunicatul Jandarmeriei.

Au fost aplicate „șapte sancțiuni contravenționale în valoare totală de 37.100 de lei”.

„Organizatorul evenimentului”, adică CFR Cluj, a primit două amenzi, „în valoare totală de 20.000 de lei”. „Societatea specializată de pază și protecție, pentru nerespectarea obligațiilor care îi revin”, a fost amendată cu 15.000 de lei.

Restul de 2.100 de lei reprezintă cuantumul amenzilor aplicate pentru patru persoane fizice implicate în incidente, din galeria Universității. Cei 4 au fost sancționați și cu „interzicerea accesului la competițiile sportive pe o perioadă de șase luni sau un an”, se mai arată în documentul citat.

 

Articolul Amenzi usturătoare după Derby de Cluj apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *