7 noiembrie 2026

CFR Cluj continuă parcursul fabulos din SuperLigă, formația antrenată de Daniel Pancu bifând a șaptea victorie consecutivă, după succesul de sâmbătă cu U Cluj. Patronul echipei din Gruia laudă prestația feroviarilor din 2026, mai ales că la finalul anului trecut o prezență în play-off era mai mult o iluzie. a decis să le ofere o recompensă. Lucrurile s-au schimbat însă radical de atunci, CFR Cluj a câștigat toate cele cinci meciuri jucate în 2026, ajungând să adune 41 de puncte, cu șanse uriașe de a se clasa la finalul sezonului regulat între primele șase formații din campionat.

Impresionat de parcursul echipei sale, finanțatorul Ioan Varga a dezvăluit că de acum înainte le va oferi jucătorilor prime după fiecare victorie, dar și că aceștia vor încasa un bonus și pentru succesul cu U Cluj, o sumă de 20.000 de euro, pe care o vor împărți între ei.

”Echipa arată din nou aşa cum îmi doresc. Jucăm cu inima, cu atitudine şi curaj. Ştim să ținem de rezultat şi suntem din nou o echipă care sperie adversarele. De asta tot bag bani şi sunt aici. Asta vreau să văd de la echipa mea, iar în ultimele meciuri jucătorii m-au făcut extrem de mândru.

Am început mai greu, ca un marfar, dar sper ca la final să fim ca o «săgeată». Îmi doresc mai mult, dar nu vreau să mă gândesc prea departe. Vreau să o luăm pas cu pas, meci cu meci. Le mulțumesc jucătorilor. Le promit ca voi fi alături de ei şi la fiecare meci vor avea primă de victorie. Ei și-au deschis sufletul, eu voi deschide punguța cu bani”, a spus Nelu Varga, după victoria CFR-ului în Derby de Cluj.

Articolul Primă specială pentru jucătorii lui CFR Cluj după victoria contra Universității apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *