Fac, dreg, vorbesc, ragusesc, dau din maini, strig la oameni, intreb, raspund, verific, gresesc si iarasi verific… fac, dreg, vorbesc, ragusesc. Toate intr-un carusel devenit obisnuinta, rutina, blestem si binecuvantare. Inchid usi, trag obloane, zavorasc ferestre si apoi tac. Suferintele-mi amortesc, dorintele devin mute, grijile pentru cei apropiati aflati intr-o teribila incercare se-ngramadesc intr-un nefiresc al prezentului pana cand… nu mai stiu cat e ceasul, cat s-a facut ora si cat de tarziu si tarzii imi sunt toate. 
Incerc sa duc la EL ingrijorarile, spaimele, deznadejdea si tot acolo incerc sa aflu speranta, vointa, puterea, increderea si inseninarea. De incercat…tot incerc. Intr-o pauza, cand in sfarsit ma opresc din facut, dres, dat din maini si strigat la oameni, aud un murmur interior, ca o melodie. Azi, acum, aici suna asa:
