November 26, 2024

La sfârşitul săptămânii trecute gherlenii au avut parte de o interesantă conferinţă educativă urmată de un concert extraordinar de colinde, conferință mult gustată de public în această perioadă premergătoare sărbătorilor de Crăciun şi Anul Nou.

Evenimentul a avut loc în sala mare a restaurantului Escape în prezenţa unei asistenţe numeroase, printre care s-au aflat şi mulţi tineri, direct interesaţi de problematica abordată. În deschidere, Radu Roșu, preot și consilier specializat în tratarea problemelor de dependență, a susţinut o conferință interesantă şi actuală cu tema „Dependența – boala care ucide sufletul”. În partea a doua a manifestării a evoluat Corala bărbătească „Armonia”, care a susţinut un concert extraordinar de colinde, majoritatea pieselor muzicale interpretate creând o atmosferă magică a celei mai mari sărbători creştineşti, Crăciunul. Evenimentul a fost realizat în cadrul Proiectului „Mesajul meu antidrog – alege bucuria și frumusețea vieții”. Întâlnirea a fost organizată de Protopopiatul Ortodox Român Gherla, Asociația Tinerilor Creștini Ortodocși Gherla şi Asociația Filantropia Ortodoxă – Filiala Gherla. Tot în weekendul trecut Grupul „Sfântul Nectarie” din Dej a susţinut un concert de colinde în Biserica „Sfânta Treime şi Sfinţii Martiri Brâncoveni” (Parohia III) din Gherla, la care au participat peste 400 de creştini. De asemenea, mai amintim că Corala „Sfântul Silvan” a Protopopiatului Ortodox Gherla a fost prezentă la Festivalul „Colindul Păstorilor” de la Catedrala Mitropolitană” din Cluj-Napoca. Cu ocazia sărbătorilor de Crăciun corul va cânta şi în frumosul lăcaş de cult de pe strada Clujului din municipiul Gherla, în repertoriu figurând numai piese religioase inspirate din sărbătoarea Crăciunului.
Szekely Csaba

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *