March 20, 2025

Aeroportul Internațional „Avram Iancu” și-ar putea asigura finanțarea pentru extindere și construirea terminalului cargo cu fonduri atrase de pe piață prin intermediul Bursei de Valori București. Președintele Consiliului Județean Cluj spune că aeroportul clujean trebuie să intre într-o nouă etapă de dezvoltare care să ducă la o capacitate de 20 de milioane de pasageri.

Am avut o discuție cu directorul aeroportului și urmare a discuției cu mine a avut o discuție cu directorul Bursei de valori București. Am făcut schimb de documente contabile pentru a se verifica din punct de vedere al bonității financiare a aeroportului. Dorința mea ar fi ca prin intermediul Bursei de Valori București să atragem finanțare pentru aeroport.

Ar însemna cea mai modernă și transparentă formă de finanțare dintre toate care există în lume. Ar fi primul aeroport care ar apela la această finanțare pe Bursa de Valori București. Aeroportul ar putea emite un număr de obligațiuni pe care Bursa le-ar putea tranzacționa. Practic, Aeroportul s-ar putea împrumuta de pe piață iar banii ar putea fi folosiți la investiții și să nu mai stăm cu mâna întinsă la Guvern. Avem nevoie de devierea Someșului, de mutarea podului și conexiunea cu centura actuală, de prelungirea pistei actuale. Un nou terminal pregătit până la 20 de milioane de pasageri.

Sigur că nu ne trebuie mâine dar dacă noi am reuși să atragem capital privat pe bursă vă pot garanta că Aeroportul ar putea obține de pe piață până la 200-300 milioane de euro”, a spus Alin Tișe.

Anul trecut, Consiliul Județean Cluj a atras 76 de milioane de euro prin obligațiuni tranzacționate prin Bursa de Valori București.

Au fost emise 756,800 de obligațiuni, neconvertibile, garantate și denominate în euro.  Obligațiunile au avut o valoare nominală de 100 euro și dobândă variabilă (EURIBOR 6m + 3,25% pe an), scadență în anul 2033 şi cu o opţiune de răscumpărare anticipată în 2029.

Fondurile atrase în urma plasamentului au fost destinate refinanţării datoriei publice locale şi cofinanţării unor obiective de investiţii de interes public local ale Consiliului Judeţean Cluj, iar obiectivele de investiţii de interes public local au vizat modernizarea unor drumuri judeţene parte a traseului regional Transilvania de Nord, construirea unui sediu pentru Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă, modernizarea Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii dar şi a altor spitale din municipiul Cluj-Napoca, restaurarea monumentului istoric Castelul Banffy.

Articolul Soluția lui Tișe pentru Aeroport de 20 de milioane de pasageri la Cluj-Napoca apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *