Primăria Municipiului Dej, prin Muzeul Municipal Dej, organizează vernisajul expoziției „Structuri cromatice ale memoriei”,...
Consiliul Județean Cluj a demarat o serie de lucrări de întreținere curentă și periodică...
Județul Cluj a fost în centrul atenției la Festivalul național „Prispa – România...
Preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, a declarat luni că în pofida unor discuţii mai mult...
Parlamentarii AUR vor depune miercuri o moțiune simplă pe tema politicilor din educație, a...
Un tânăr și-a pierdut viața în noaptea de luni spre marți într-un accident ce...
Sistemul educațional este precum o cetate în ruine. Tăierile de la educație – oricât...
Un fost şef din cadrul Serviciului de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova, acuzat...
A nins la stația meteo de la Vlădeasa , pe cel mai înalt vârf...
Un cetățean străin, în vârstă de 63 de ani, aflat sub influența alcoolului, a fost...
Deputaţii francezi au răsturnat guvernul, respingând luni votul de încredere solicitat de prim-ministrul François...
În perioada 11–14 septembrie 2025, Facultatea de Arhitectură și Urbanism din cadrul UTCN va...
Mai mulți profesori clujeni au fost prezenți luni, 8 septembrie 2025, în prima zi...
Serviciul Român de Informaţii (SRI) transmite că, în cooperare şi coordonare cu instituţii partenere...
Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA) din cadrul Universității Babeș-Bolyai (UBB) din...
În municipiului Gherla de la începutul acestei săptămâni are loc o nouă acțiune de...
Un weekend festiv dedicat Zilei Naționale a Elveției a transformat Clujul și împrejurimile sale...
Cluj-Napoca a devenit, în primul weekend de toamnă, un adevărat oraș al poveștilor. Peste...