March 6, 2025

Taxele vamale ar putea provoca „unele perturbări” în economia americană, „dar suntem de acord cu asta”, a declarat marţi preşedintele american Donald Trump în primul său discurs în faţa Congresului de la întoarcerea de la Casa Albă, informează AFP.

„Tarifele vor face Statele Unite bogate şi măreţe din nou. Acest lucru se va întâmpla, şi chiar destul de repede. Vor fi unele perturbări, dar suntem de acord cu asta. Nu va fi mare lucru”, a spus el.

Este prima dată când Donald Trump recunoaşte atât de clar că tarifele ar putea avea un impact asupra economiei SUA. El a dat asigurări până acum că preţurile vor scădea şi că americanii nu vor simţi efectele taxelor vamale, deoarece acestea sunt plătite, potrivit lui, de companii străine.

El a profitat de ocazie pentru a reaminti de taxele vamale pe care le-a instituit deja sau pe care intenţionează să le instituie, în special pentru oţel şi aluminiu, produse de silvicultură şi cupru.

Potrivit lui Donald Trump, tarifele vor proteja şi fermierii americani, deoarece „nimeni nu va putea concura” cu ei.

„Tarifele nu sunt doar despre protejarea locurilor de muncă americane, ci şi despre apărarea sufletului ţării noastre”, a spus preşedintele.

De la revenirea sa la Casa Albă, preşedintele american a anunţat o serie de tarife, vizând în special Canada, Mexic şi China, principalii trei parteneri comerciali ai Statelor Unite.

De marţi, produsele canadiene şi mexicane sunt impozitate cu 25% la intrarea în Statele Unite, cu excepţia hidrocarburilor canadiene, care sunt impozitate cu 10%, în timp ce produsele chinezeşti sunt acum impozitate cu 20%, în afară de taxele vamale care existau înainte de realegerea sa.

El a mai adăugat că taxele vamale reciproce, care prevăd că produsele dintr-o ţară vor fi impozitate la intrarea în Statele Unite la acelaşi nivel cu produsele americane care intră în respectiva ţară, vor deveni o realitate începând cu 2 aprilie.

Deocamdată, aproape 1.400 de miliarde de dolari din produsele chinezeşti, canadiene şi mexicane care intră în Statele Unite, sau mai mult de 40% din importuri, sunt acum supuse taxelor vamale.

Intrarea în vigoare a acestor taxe a dus la o scădere a indicilor de pe Wall Street în ultimele două zile, deoarece pieţele sunt îngrijorate de gravitatea pe care ar putea să o capete acest nou război comercial, în contextul în care China şi Canada au anunţat deja represalii.

 

Canalul Panama

Tot marți președintele american Donald Trump a declarat în faţa Congresului că Statele Unite vor „prelua” Canalul Panama, după anunţul că două porturi deţinute de gigantul Hutchison din Hong Kong vor fi cedate unui consorţiu american.

„Pentru a consolida şi mai mult securitatea noastră naţională, administraţia mea va prelua Canalul Panama şi am început deja să facem acest lucru”, a spus el, referindu-se la acordul anunţat marţi.

 

Groelanda

Preşedintele american Donald Trump a msi dat asigurări marţi că Statele Unite vor lua Groenlanda „într-un fel sau altul”, într-un discurs în faţa Congresului, spunând că lucrează „cu toţi cei implicaţi pentru a încerca să o obţină”.
„Avem cu adevărat nevoie de ea pentru securitatea internaţională şi cred că o vom obţine. Într-un fel sau altul, o vom obţine”, a declarat liderul de la Casa Albă.

„Vă vom asigura securitatea, vă vom îmbogăţi, iar împreună vom conduce Groenlanda la înălţimi pe care nu vi le-aţi imaginat niciodată posibile”, a spus el, adresându-se oamenilor din acest teritoriu autonom danez.

Articolul Trump în Congres: Taxele vamale ar putea provoca unele tulburări în economia americană apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *