
Peste 100 de autovehicule au fost verificate și aplicate aproximativ 100 de sancțiuni contravenționale în urma controalelor efectuate anunță reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Cluj.
Astfel, în data de 28 februarie 2025, în intervalul orar 10:00-12:00, polițiștii Serviciului Rutier Cluj, sprijiniți de efective din cadrul Poliției Municipiului Turda, au desfășurat o acțiune de prevenire a evenimentelor rutiere și de creștere a siguranței participanților la trafic. În cadrul acțiunilor, au fost reținute unsprezece permise de conducere, dintre care șapte pentru depășirea limitei legale de viteză, două pentru efectuarea unor depășiri neregulamentare și douăpentru alte abateri. Totodată, polițiștii transmit că în cazul a trei conducători auto, s-a dispus reținerea plăcuțelor și retragerea certificatelor de înmatriculare, întrucât polițele de asigurare obligatorie nu erau valabile. Mai mult, în cazul unui conducător auto s-a întocmit dosar penal pentru punerea în circulație a unui vehicul neînmatriculat. Polițiștii informează că asemenea acțiuni vor continua, cu scopul de a preveni incidentele rutiere și de a asigura respectarea normelor de circulație.
T.S.
Articolul Peste 100 de controale în trafic la Turda apare prima dată în ziarulfaclia.ro.