Sutele de asociațiuni ale românilor transilvăneni, le-am putea numi astăzi echivalentul unor rețele sociale formate din oameni luminați, au fost mai importante în ce privește mobilizarea grabnică de la 1 decembrie 1918 decât activitatea politică a fruntașilor transilvăneni, este concluzia istoricului clujean Liviu Maior prin care chestionează punctul de vedere larg răspândit privind rolul central al Partidului Național Român în realizarea Unirii.
Într-un ton captivant și convingător, decanul de vîrstă al istoricilor transilvăneni a dedicat acestei teme revizioniste ultima sa lucrare „Asociaționism și naționalism la românii din Transilvania”, apărută în colecția de Istorie contemporană a Editurii Școala Ardeleană și lansat joi seara la Cluj.
La acest eveniment de referință în istoriografia modernă transilvană au participat personalități marcante ale mediului academic și cultural românesc: Marius Bojiță, Vasile Pușcaș, Ioan Bolovan, Mircea Gheorghe Abrudan, Nicolae Moldovan și Vasile G. Dâncu. Dezbaterea a fost moderată de pr. Ioan Chirilă, președintele Despărțământului ASTRA Cluj, iar gazda evenimentului, Valentin Orga, directorul Bibliotecii Centrale Universitare „Lucian Blaga”.
Cum a fost posibil?
În deschiderea cuvântului său, profesorul Maior a mărturisit că, în timp, convingerile sale s-au schimbat. Înainte de 1989, a spus el, atenția tuturor, inclusiv a sa, referitor la unire se îndrepta spre realizările politice ale românilor transilvăneni și mai ales spre Partidul Național Român. ”Era un gest de frondă”, își amintește profesorul clujean (cel mai probabil, fronda la care făcea referire era față de poziția oficială a Partidului Comunist potrivit căreia masele au făcut unirea). Acum însă: ”Am stat și m-am întrebat cum a fost posibil ca, după 1860, o mână de oameni, care nu depășea 8, 10, 16 parlamentari, să exprime marile probleme ale societății ardelene românești în dezvoltare și să producă acele transformări extraordinare pe care le-am văzut. Pe mine nu poate să mă convingă nimenea că cei 16 deputați români în Parlamentul Ungariei au fost factorul decisiv al Marii Adunări de la 1 decembrie 1918. Eu nu mai cred asta și nu mă poate convinge nimeni de asta. Au fost zecile și sutele de asociații ale oamenilor simpli ale acestei zone din spațiul românesc care, sub triada preot, învățător, notar sau primar, au reușit să construiască niște lucruri extraordinare și să-i determine pe acei 100.000 de români să se îndrepte spre adunarea de la Alba Iulia”, a argumentat reputatul cronicar al spațiului transilvănean.
Partidul Național Român nu era decât o expresie politică a ASTREI
Profesorul Maior a mai mărturisit un lucru pe care l-a remarcat cu întârziere. ”Am încercat să văd echilibrul între ASTRA și Partidul Național Român. Între obiectivele pe care și le-a propus ASTRA de la înfințare și Partidul Național Român. Concluzia care se desprinde cu ușurință și recunosc că nu am observat-o la vremea respectivă: Partidul Național Român nu era decât o expresie politică a ASTREI , iar toate congresele Partidului Național Român aveau loc odată cu cele ale ASTREI. Este un element extrem de interesant și nu trebuie să ne surprindă; noi nu am aprofundat o perioadă extrem de importantă, eu o numesc una de supraviețuire, o perioadă extrem de dificilă pentru minoritățile din imperiu, inclusiv pentru români”.
ASTRA sibiană a reprezentat cea mai relevantă asociere a românilor transilvăneni și nu numai, erau și membri ai altor naționalități. Cu toate acestea, ea este doar vârful vizibil și documentat al fenomenului asociațiunii românilor transilvăneni care a luat avânt după 1848, îndeosebi din 1860, când asocierile au devenit legale la nivelul comunelor și satelor.
Amintind spusele unui istoric austriac ce remarca, la 1826, că în spațiul transilvan, ”oamenii încep să meargă mai des la adunări decât la biserică”, profesorul Maior este de părere că ”nevoia elitelor de a comunica, de a socializa inclusiv cu lumea satului, pe care nu o băga în seamă nimenea și cu care nimeni nu dialoga decât duminica după slujba religioasă”, a creat punți de legătură începând cu anii 1820.
”A fost și cazul românilor, deși există o anumită întârziere, și ea produce niște schimbări majore la nivel etnic și la nivelul politicilor Budapestei. Viena a încurajat viața confesională, se înființează mitropolia greco-catolică, iar Andrei Șaguna reorganizează de fapt și Biserica Ortodoxă și școlile de la sat. În 1848, elitele românești au văzut ce răspuns vine din lumea satului, iar regimul liberal vienez din 1860 și-a dat și el seama că trebuie să comunice cu o lume care nu este luată în seamă și desconsiderată. Atunci asociaționismul a fost permis la nivelul comunelor și al satelor, a fost permis prin lege”, a precizat istoricul clujean.
Despre rolul ASTREI ca „adevărata academie a românilor transilvăneni, care a inspirat, impulsionat și susținut procesul de asociere și de formare a societății civile românești ” a vorbit și profersorul Ioan Bolovan, discipol al lui Liviu Maior. El a subliniat că acesta ”nu demolează castele, ci le renovează” și că noua linie de gândire deschisă trebuie aprofundată inclusiv prin documentarea individuală, prin teze de doctorat, a numeroaselor asocieri menționate în carte.
La rândul său, istoricul Vasile Pușcaș a subliniat importanța lucrării profesorului Maior, afirmând că „manifestarea asociaționismului românilor din Transilvania a stat nu doar la baza dezvoltării economice și culturale, dar și a conturării deciziilor liderilor politici ai românilor din această provincie pentru unirea națională și statală cu România.”
xxx
Cunoscutul istoric britanic Niall Ferguson a documentat însemnătatea rețelelor sociale în modelarea evenimentelor istorice. ”De-a lungul istoriei, ierarhii închise în turnuri semeţe pretindeau că sînt la conducere, însă de cele mai multe ori adevărata putere se afla jos, în reţelele sociale din pieţele oraşelor. Şi asta pentru că în cadrul reţelelor apare inovaţia şi tot din mijlocul lor răsar şi se răspîndesc ideile revoluţionare”, scria el în introducerea volumului ”Piața și Turnul. Rețele, ierarhii și lupta pentru putere”.
Liviu Maior, „Asociaționism și naționalism la românii din Transilvania”, Editura Școala Ardeleană, 2025.
Caius Chiorean
Articolul Incursiune în rețelele sociale ale românilor transilvăneni din secolul XIX apare prima dată în ziarulfaclia.ro.
