
Deputatul PSD de Cluj, Remus Lăpușan propune ca toate operele marelui sculptor român Constantin Brâncuși din colecțiile muzeelor din România să fie expuse la Târgu-Jiu. Într-o declarație susținută în Parlament, social democratul arată că așa cum la Paris, Atelierul „Brâncuși” își întâmpină vizitatorii cu lucrările artistului român, la fel trebuie să se întâmple și în România.
„Astăzi, doresc să aduc în atenția dumneavoastră o problemă de importanță națională: promovarea patrimoniului cultural al lui Constantin Brâncuși în România și liberalizarea accesului la imaginea operelor sale.
În ceea ce privește promovarea patrimoniului cultural al marelui sculptor în România, se cunoaște faptul că, în urma unor inițiative legislative social-democrate mai vechi, a fost înființat, în anul 2015, Muzeul Național „Constantin Brâncuși”, la Târgu-Jiu, oraș în care se află și celebrul Ansamblu Monumental „Calea Eroilor”. Admirabilă și necesară, existența acestui muzeu își ratează însă miza, câtă vreme nu deține o colecție, fie și minimală, a operelor lui Constantin Brâncuși. Turiștii nu pot călca pragul acestui muzeu care poartă numele lui Brâncuși pentru a vedea expoziții exclusiv digitale cu lucrările sale. Este inadmisibil. Dacă, la Paris, Atelierul „Brâncuși” își întâmpină vizitatorii cu lucrările artistului român, la fel trebuie să se întâmple și în România. Militez, așadar, pentru reunirea tuturor operelor lui Brâncuși, aflate în colecțiile altor muzee din țară, în muzeul de la Târgu-Jiu”, a transmis Remus Lăpușan.
Deputatul PSD ținte totodată atragă atenția cu privire la necesitatea unei strategii de marketing cultural care să facă posibilă reproducerea și diseminarea profesionistă a imaginii operelor lui Constantin Brâncuși. Acest lucru se impune, spune Remus Lăpușan, peste 3 ani, în 2028, drepturile de autor care protejează opera artistului vor expira.
„Cât despre liberalizarea accesului la imaginea operelor lui Constantin Brâncuși, insist asupra faptului că, peste 3 ani, în 2028, drepturile de autor care protejează opera artistului vor expira. Până atunci, ele rămân deținute de societatea VISARTA, fără acordul căreia nu au putut și nu pot fi reproduse și comercializate imagini cu lucrările sculptorului gorjean (nici măcar cu piesele Ansamblului Monumental „Calea Eroilor”, comandat de Liga Națională a Femeilor Gorjene, prin Arethia Tătărescu, și donat orașului Târgu-Jiu!), ceea ce a făcut extrem de dificilă promovarea turistică a patrimoniului românesc al acestuia. De aceea, vreau să împărtășesc astăzi cu dumneavoastră convingerea mea că instituțiile abilitate trebuie să se implice urgent în pregătirea unei strategii de marketing cultural care să facă posibilă reproducerea și diseminarea profesionistă a imaginii operelor lui Constantin Brâncuși”, a explicat deputatul.
Totodată, social democratul propune alocarea de fonduri pentru burse „Brâncuși” pentru familiarizarea tinerilor cu opera marelui artist.
„Nu în ultimul rând, consider că e necesară familiarizarea tinerelor generații cu opera lui Constantin Brâncuși, dar și cu spiritul tenace care a făcut-o posibilă. Pledez, deci, pentru alocarea de fonduri pentru burse „Brâncuși”, de studiu în străinătate, pentru studenții merituoși, pentru tabere de creație „Brâncuși”, pentru tinerii talentați, pentru excursii tematice „Pe urmele lui Brâncuși”, pentru elevii eminenți și fără posibilități materiale – așa cum a fost, la vârsta tinereții, și cel care a știut că nimic nu crește la umbra marilor arbori”, a punctat deputatul PSD.
Articolul Plan de promovare a patrimoniului cultural Constantin Brâncuși propus de deputatul Remus Lăpușan apare prima dată în ziarulfaclia.ro.