February 22, 2025

Recent am scris despre rezultatele obținute de elevii Liceului Teoretic ”Ana Ipătescu” Gherla la faza locală a olimpiadei de matematică, dar reprezentanții unității de învățământ din orașul de pe Someș s-au afirmat și la alte discipline. De fapt, la această școală deja a devenit tradiție ca la olimpiadele naționale să fie angrenată la toate materiile.

Fiind vorba de faza pe oraș prezența masivă a elevilor liceului gherlean este ceva normal, calitatea procesului de învățământ spunându-și cuvântul. Au fost ani în care copiii acestei școli au ajuns în etapele superioare ale concursurilor școlare la mai multe discipline. Începutul acestui an este promițător. După matematică, despre care am relatat zilele trecute consemnăm și succesele obținute la limba engleză. Trei elevi s- au calificat la etapa județeană: Balint Robert din clasa a VII-a B, pregătit de prof. Buju Carmen Eliza, Pogăcean Cristian, clasa a IX-a A, pregătit de prof. Kis-Juhász Annamária, şi Rusu David, din clasa a XII- a A, pregătit de prof. Muntean Monica şi Kis-Juhász Annamária. Cu toții sunt elevi harnici și ambițioși, îndrumați și coordonați de cadre didactice cu o bună pregătire profesională. Având în vedere că liceul gherlean mereu s-a afirmat la întrecerile desfășurate atât la nivelul județean, cât și la faza națională la limbile străine, se așteaptă ca și în 2025 să repete performanțele anterioare. „Felicitāri tuturor participanților pentru rezutate bune şi foarte bune! Mult succes la etapa județeană!”- iată care este mesajul conducerii școlii adresat elevilor calificați la limba engleză.

Mai amintim că în cadrul Liceului Teoretic ”Ana Ipătescu în anul 1999 s-a înființat primul curs de esperanto în localitate condus de prof. Mariana Berariu, care are relații de colaborare cu profesorii și elevii din Germania, Franța, Bulgaria și Olanda, vizitându-se reciproc, participând la schimburi de experiență.

Szekely Csaba

Articolul Elevii Liceului Teoretic ”Ana Ipătescu” Gherla se afirmă și la limba engleză apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *