January 20, 2025

Cristian Balaj, președintele CFR Cluj, a declarat că va solicita Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA) explicații publice pentru felul în care a judecat Ionuț Coza, arbitrul meciului dintre echipa feroviară și FC Botoșani de duminică, precum și cei din camera VAR, faza în care echipei din Gruia i s-a refuzat acordarea unui penalty în minutul 71 al partidei.

„Suntem diplomați și așteptăm explicațiile celor de la Comisia Centrală a Arbitrilor pentru această fază controversată. Este henț și penalty, dar cred că e normal ca cei din CCA să explice în primul rând opiniei publice cum s-a judecat această fază.

Trebuie să fie lămurită toată lumea și să vedem și noi de ce nu se acordă lovitură de la 11 metri după un henț evident. Chiar dacă mingea șterge ușor piciorul jucătorului de la FC Botoșani, mingea nu se consideră jucată, nu își schimbă traiectoria și se îndreapta oricum spre mână.

Solicităm în mod public ca CCA să facă publice discuțiile dintre arbitrul de centru și cel din camera VAR, legat de modul în care cei doi au analizat această fază. Există precedent când și alte cluburi au făcut această solicitare și Kyros Vassaras a răspuns acestor solicitări. Vrem și noi tratament egal

Este 11 metri! Dar cred că cel mai corect este ca cei din CCA să explice cum au judecat cei din brigada de arbitri această situație. Acceptăm inclusiv greșeala umană, dar ea trebuie să fie punctată și recunoscută de către cei din Comisie”, a declarat, luni, președintele echipei din Gruia.

Faza incrimată s-a petrecut într-un moment în care feroviarii conduceau cu 1-0, iar acordarea penalty-ului i-ar fi putut duce la un avantaj de două goluri pe tabela de marcaj. În cele din urmă, greșeala de arbitraj a fost una decisivă, gazdele restabilind egalitatea în minutul 85.

CFR Cluj a rămas pe locul 5 în SuperLigă în urma acestui rezultat, la patru puncte distanță de liderul U Cluj.

 

Articolul Oficialii din Gruia cer socoteală CCA. Cristian Balaj: ”Este henț și penalty!” apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *