March 3, 2025

Primii 3100 din cei 3800 de elevi de clasa a IX-a din municipiu și-au ridicat voucherele pentru cultură în valoare de 600 de lei, a anunțat miercuri primarul Emil Boc. El a arătat că voucherele în valoare de 600 de lei pot fi folosite pentru vizitarea muzeelor din Cluj-Napoca, pentru a merge la teatru, operă, pentru achiziția de cărți și reviste culturale.

În total, au dreptul la acest sprijin 3.798 de elevi clujeni, fiecare urmând să primească 600 de lei. Alți 3.168 de elevi de clasa a III-a vor primi cât 500 de lei pentru a avea acces la practicarea activităților sportive.

În vederea acordării finanțării pentru susținerea activităților culturale ale elevilor, părintele/ tutorele/ reprezentantul legal trebuie să depună la unitatea de învățământ unde elevul este înscris, în termen de 30 de zile de la începerea cursurilor școlare, o cerere, însoțită de un extras de cont.

Unitățile de învățământ vor solicita Municipiului Cluj-Napoca deschiderea de credite bugetare necesare efectuării plății finanțării activităților culturale ale elevilor.

Unitățile de învățământ vor face plata către beneficiarii finali în conturile specificate în extrasele de cont.

Sumele pot fi utilizate pe tot parcursul anului școlar, inclusiv pe perioadele vacanțelor școlare, pentru achiziționarea de servicii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *