March 4, 2025

Aproximativ 100 de kilograme de articole pirotehnice au fost ridicate de polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase. Acțiunea a avut loc în cadrul planului “PIROTEHNIC” și s-a derulat prin două percheziții domiciliare, în comunele Aghireșu și Chinteni, la două persoane, un bărbat de 29 de ani și o tânără de 26 de ani, bănuite de infracțiuni cu materiale pirotehnice.

În urma perchezițiilor derulate, polițiștii au identificat și ridicat cantitatea de 100 de kilograme de articole pirotehnice, din categoriile P1, F1, F2, F3, în valoare totală de 10.000 de lei.

În cauză sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracţiunii de orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, faptă prevăzută şi pedepsită de art.37 lit.a) din Legea nr.126/1995 – privind regimul materiilor explozive, republicată.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *