PASTORALĂ LA NAȘTEREA DOMNULUI 2024
†ANDREI
Din harul lui Dumnezeu,
Arhiepiscop al Vadului, Feleacului și Clujului
și Mitropolit al Clujului, Maramureșului și Sălajului,
Preacucernicului cler, Preacuviosului cin monahal
și iubiților credincioși, care la Crăciun Îl așteaptă pe Domnul Hristos să-i tămăduiască de toate suferințele și să-i mântuiască: bucurie sfântă!
Din iubire față de noi, Domnul Hristos se coboară
la Crăciun pe pământ să ne vindece de boli
și să ne mântuiască
„Căci Dumnezeu așa a iubit
lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul- Născut L-a dat,
ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică!”
Iubiți credincioși,
Din cauza păcatului, lumea se prăbușise. Din Raiul cel de sus, din Ierusalim, ajunsese în Ierihonul cel de jos al păcatului. Ne spune Sfântul Apostol Pavel că „printr-un om a intrat păcatul în lume și prin păcat moartea… și moartea a trecut la toți oamenii, pentru că toți au păcătuit în el” (Romani 5, 12). Prin neascultarea lui Adam, „s-au făcut păcătoși cei mulți” (Romani 5, 12).
Tot Sfântul Apostol Pavel ne spune că prin Domnul Iisus Hristos suntem cu toții mântuiți.
„Căci prin neascultarea unui om s-au făcut păcătoși cei mulți, tot așa prin ascultarea unuia se vor face drepți cei mulți” (Romani 5, 19).
Lucrul acesta are loc la plinirea vremii: „Iar când a venit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere, ca să dobândim înfierea” (Galateni 4, 4-5). Colindul, preluând învățătura de credință, spune: „În grădina Raiului / Șade-Adam cu Eva lui / Și-și plângeau păcatele / Și-și boceau durerile”.
Iubiți frați și surori,
Cea mai sugestivă prezentare a lucrurilor mântuitoare ne-o face Domnul Iisus Hristos în pilda „Samarineanului milostiv”. Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon și a căzut între tâlhari, care după ce l-au jefuit și l-au dezbrăcat, l-au lăsat aproape mort. Din întâmplare, un preot cobora pe calea aceea și, văzându-l, a trecut pe alături. De asemenea, și un levit, ajungând în acel loc și văzându-l a trecut pe alături. Iar un samarinean, trecând pe cale, a venit la el și, văzându-l, i s-a făcut milă. Apropiindu-se, i-a pansat rănile, a turnat pe ele untdelemn și vin și, punându-l pe dobitocul său, l-a dus la casa de oaspeți și a avut grijă de el. A doua zi, scoțând doi dinari, i-a dat gazdei, l-a încredințat ei pe bolnav, și i-a spus că tot ce va cheltui îi va restitui când se va întoarce (Luca 10).
Ați înțeles că Ierusalimul reprezintă Raiul și Ierihonul iadul. Calea de la Ierusalim la Ierihon este imaginea istoriei universale. Omul căzut între tâlhari este chipul umanității. Preotul și levitul reprezintă culturile și religiile omenirii care n-au putut aduce mântuire. Samarineanul este chipul Domnului Iisus Hristos care, la plinirea vremii, S-a întrupat pentru izbăvirea din suferință și din păcat a făpturii mâinilor Sale. Lucrul acesta minunat a avut loc pe la anul 750 de la întemeierea Romei.
În Simbolul de credință mărturisim că El, „pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om”. Pe vremea aceea, la Roma era împărat Octavian Augustus, iar în Iudeea, rege Irod cel Mare. Atunci când Domnul era răstignit pentru noi și a noastră mântuire, Pilat din Pont era guvernator al Iudeii.
Dreptmăritori creștini,
Casa de oaspeți în care Domnul Hristos își face lucrarea este biserica. Cu Sfintele Taine ne tămăduiește de rănile pricinuite de păcat. Prin Cuvântul Său ne ajută să înțelegem lucrurile. Pe bună dreptate, Simion Mehedinți spune că „un popor ca și orice om în parte, atâta prețuiește, cât a înțeles din Evanghelie și cât poate să urmeze învățăturii lui Iisus”.
Evanghelia, pe lângă multe altele, ne îndeamnă să punem în lucrare faptele milei creștine, care au consecințe veșnice. Domnul Hristos spune: „Când va veni Fiul Omului întru slava Sa și toți sfinții îngeri cu El, atunci va ședea pe tronul slavei Sale. Și se vor aduna înaintea Lui toate neamurile, și-i va despărți pe unii de alții precum desparte păstorul oile de capre. Și va pune oile de-a dreapta Lui, iar caprele de-a stânga. Atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Lui: veniți binecuvântații Tatălui Meu, moșteniți împărăția cea pregătită de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost și Mi-ați dat să mănânc; însetat am fost și Mi-ați dat să beau; străin am fost și M-ați primit; gol am fost și M-ați îmbrăcat; bolnav am fost și M-ați cercetat; în temniță am fost și ați venit la Mine” (Matei 25, 31-36). Acești împlinitori ai faptelor milei creștine vor merge în fericirea veșnică.
La biserică învățăm să fim buni și milostivi. Și fiind așa vom ajunge în Ierusalimul cel de sus. Ioan Alexandru, intelectual cu profunde preocupări duhovnicești, scrie în poezia Epitaf: „Pentru că s-a uitat cu milă / La un căluț snopit în bătăi / Pentru că unei bătrâne ce se / Aruncase în lac fugind de azil / I-a întins un cuvânt de salvare / Pentru că-n sanctuarul inimii sale / L-a iertat pe cel mai aprig vrăjmaș / Pentru toate acestea și mult mai mari/ Decât acestea pe care nimeni nu le-a știut / Pentru că le făptuise la nevedere/ El n-a murit, ci numai doarme / Până la înviere”.
Învățăm la biserică că faptele noastre bune ne urmează și-n eternitate. Și de aceea, Sfântul Sinod a hotărât ca anul acesta să fie anul îngrijirii bolnavilor. Sfântul Ioan Teologul îi fericește pe acest fel de oameni: „Fericiți cei morți, cei ce de acum mor în Domnul… odihnească-se de ostenelile lor, căci faptele lor vin cu ei” (Apocalipsa 14, 13).
Iubiți credincioși,
Am spus că Domnul Hristos Își face lucrarea Sa în biserică. La Sfânta Liturghie, El, în prima parte, ne învață, iar apoi în a doua parte preotul slujitor invocă Duhul Sfânt, și prescura și vinul prefac în Trupul și Sângele lui Hristos. Cei pregătiți se împărtășesc, iar Sfintele Taine, care sunt hrana mântuirii, ne dau sănătate sufletului și trupului.
Sunt multe locurile din Scriptură care ni-L prezintă pe Domnul Hristos ca Doctorul cel Mare. Sunt multe minunile pe care continuă să le facă cu cei bolnavi până la sfârșitul veacurilor. Și chiar în situațiile numai de El știute, când unora nu li se împlinesc cererile, suferința este dusă mai ușor cu ajutorul Lui.
Vă relatez un caz cunoscut de către mulți clujeni. Valentin Pența era student la medicină în ultimii ani. De loc era din Cesari, comuna Țaga, s-a îmbolnăvit de poliomielită. Internat la contagioase, era îngrijit de asistenta Serafima care fusese călugăriță și, printre alții, de către viitoarea stareță de la Bârsana, Filoteia Olteanu, care-i era nepoată. Era așezat pe un pat care se balansa, pentru că altfel nu putea respira. În această situație a trăit 21 de ani, mutându-se la Domnul în decembrie 1978, pe când eram preot în primul an.
Era un om foarte credincios, și la patul lui s-a format un adevărat pelerinaj. L-a vizitat și Înaltpreasfințitul Justinian. Mergeam la el și, în loc de a-l ajuta noi pe el, ne folosea el mai mult pe noi. Îi plăcea să-i cântăm priceasna „Iisuse-al meu, prieten bun”.
Fenomenul a deranjat autoritățile și, când a murit, pentru că i-am dus un buchet de flori, am fost luat la întrebări. Mi-a rămas de la el o cugetare, în consens cu pastorala: „Suferință, suferință, numai cei ce au trecut prin tine, știu cum tu prefaci spinii în trandafiri și scaieții în buchete de roze”. Așa și-a încheiat viața, iubindu-L pe Doctorul cel Mare.
Iubiți frați și surori,
Samariteanul Milostiv, Doctorul cel Mare, care coboară la Crăciun printre noi, are pentru noi o iubire absolută. Neamul omenesc este un șir nesfârșit de bolnavi care așteaptă tămăduirea. Pe pământ, un doctor îl cercetează pe un bolnav un an, doi, o viață întreagă dacă se poate, însă Hristos, Doctorul cel Mare, îl tratează pe bolnav de-a pururi.
Mântuitorul Iisus Hristos, care îl iubește nemărginit, va face lucrul acesta. În El totul e iubire: El ne învață „că Dumnezeu e iubire, că Dumnezeu ne este Tată și noi suntem fiii Lui, că relația dintre noi și Dumnezeu nu este ca relația dintre rob și stăpân, ci ca relația dintre fiu și părinte… între Hristos și credincios se stabilește o relație de comuniune, prin care Hristos se sălășluiește în noi, ne face fii ai lui Dumnezeu după har și ne dă putere să mergem pe urmele Lui și prin împreună-lucrarea harului divin cu efortul uman să ne transformăm după asemănarea Lui”.
Casa de oaspeți, în care ne întâlnește El, este biserica, loc atât de iubit de înaintașii noștri. Traian Dorz se întreabă retoric: „Ce sfinți ți-au măiestrit ființa, / Din ce divini stejari și brazi, / Că tu ne-nveșnicești credința, / Și dragostea ne-o ții și azi”. Prezența la biserică duminica, și mai ales la Paști și la Crăciun, era considerată ca absolut necesară.
Vremurile s-au secularizat, mulți oameni nu mai respectă această sfântă tradiție, dar noi milităm pentru ea.
În spiritul sărbătorilor Crăciunului, urându-vă vă spunem: „Acum te las, fii sănătos, / Și vesel de Crăciun, / Dar nu uita când ești voios, / Creștine, să fii bun”.
