March 13, 2025

După cum am anunțat deja în paginile ziarului nostru, în preajma Crăciunului Primăria și Consiliul Local Gherla au organizat și în acest an Festivalul de Iarnă, eveniment cultural-artistic ce a avut loc în centrul municipiului. Timp de nouă seri, pe scena amenajată în fața Catedralei Armenești, au evoluat formațiile muzicale și de dansuri populare ale Casei Municipale de Cultură, a bisericilor, unităților de învățământ, a instituțiilor și a fundațiilor din localitate, dar și din comuna vecină Mintiu Gherlii, de unde s-a prezentat grupul de colindători.

Publicul gherlean a avut ocazia să savureze frumoasele colinde și cântece de Crăciun și Anul Nou, în repertoriul grupurilor și a interpreților figurând piese muzicale specifice sărbătorilor de la sfârșitul anului, susținute de formațiile de copii și adulți într-un cadru festiv și într-un ambient multicolor. Merită să înșirăm numele grupurilor și a interpreților care în pragul Crăciunului au oferite momente sărbătorești în cadrul festivalului gherlean: Centrul Creștin Biblia Deschisă”, Biserica Penticostală Ierusalim”, Biserica Baptistă Vestea Bună”, Biserica Greco-Catolică, Biserica Ortodoxă – Parohia 3, elevul Ștefan Rus – pian, Corul preoților ortodocși Gherla, Fundația Culturală Téka, Majoretele QUEENS DANCING,”, Majoretele MCM GIRLS”, Surorile Mărginean, Alexandra Farcaș, grupul MUSIC GENERATION”, Zora Ria Retegan, Radu Ștefan Pop, Sonia, Selena, Raluca, Daria, Nico, Formația Sirius”, Orcheatra Ardealul” și Grupul de colindători, Orchestra de copii Ardealul”, Grupul de colindători din Mintiu Gherlii, Liceul Teoretic Ana Ipătescu, Camelia Hodiș , Corala Magna”, Ana-Maria și Violeta Cioban, Corul Primăriei Gherla, Grupul Clasic Excelsior”, Fanfara Municipiului Gherla condusă de Vasile Chiș, Ansamblul Valea Someșului”, iar în final cunoscutul interpret de muzică populară Raul Oltean a susținut un reușit recital folcloric.

Prin grija edililor, gherlenii au avut parte seară de seară de programe muzicale de înaltă ținută artistică, care și în acest an s-au bucurat de o prezență largă a publicului.

Szekely Csaba

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *