Expoziţia de carte şi fotografie „75 de ani de relaţii bilaterale româno-chineze în instantanee foto şi cărţi reprezentative” a fost vernisată, marţi seară, la sediul Institutului Cultural Român de la Beijing.
Vernisajul expoziţiei, organizată cu sprijinul AGERPRES şi al Centrului Cultural Chinez, a avut loc în aceeaşi zi cu cel al expoziţiei similare deschise la Centrul Cultural Chinez din Bucureşti. Expoziţia va putea fi vizionată până pe 15 decembrie, transmite, marţi, ICR Beijing.
Expoziţia prezintă 35 de fotografii, în format 90 x 60 cm, care surprind întâlnirile la vârf ale liderilor din cele două ţări, în perioada 1966 – 2002, furnizate în format electronic de Agenţia Naţională de Presă AGERPRES.
De asemenea, sunt prezentate peste 50 de titluri reprezentative din literatura şi istoria României, traduse în limba chineză de-a lungul timpului, completate cu volume ale culturii chineze traduse şi publicate în limba română.
În deschiderea evenimentului au rostit alocuţiuni ambasadorul României în R.P. Chineză, Dan-Horia Maxim, şi directorul ICR Beijing, Liviu Ţăranu. Tânăra artistă clujeană Siena Vuşcan, remarcată la emisiunea ”Românii ai Talent” a susținut un recital de chitară clasică.