April 20, 2025

Elevii din comunele clujene vor beneficia de alte 34 de microbuze ultramoderne, în valoare de 28,9 milioane de lei, achiziţionate de Consiliul Judeţean (CJ) Cluj, cu fonduri disponibile prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

„Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Alin Tişe, a semnat contractul având ca obiect furnizarea unui număr de 34 de microbuze electrice pentru elevii clujeni. Investiţia face parte din cadrul proiectului ‘Microbuze electrice pentru elevii din judeţul Cluj’, finanţat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (…) Valoarea contractului este de 28.900.000, plus TVA, termenul de livrare fiind de opt luni”, se menţionează într-un comunicat de presă transmis, luni, de CJ Cluj.

Potrivit sursei citate, cele 34 de microbuze sunt electrice şi prietenoase cu mediul şi au o capacitate de 16+1 locuri, dintre care unul pentru persoane cu dizabilităţi. Acestea sunt dotate cu facilităţi pentru accesul persoanelor cu mobilitate redusă şi beneficiază, printre altele, de tehnologii de siguranţă modernă care oferă asistenţă şoferului pentru evitarea unor situaţii care pot conduce la accidente rutiere.

„Este un pas extrem de important pe care l-am parcurs în vederea facilitării accesului tinerilor la educaţie. Asigurăm, astfel, condiţii de transport moderne elevilor clujeni şi contribuim, în acest fel, la reducerea absenteismului şi a abandonului şcolar. În completarea acestor 34, mai avem în derulare un proiect, finanţat prin fonduri guvernamentale nerambursabile, gestionate de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor prin Administraţia Fondului pentru Mediu, prin intermediul căruia vor ajunge în judeţ alte 25 de microbuze”, a declarat preşedintele CJ Cluj, Alin Tişe, citat în comunicatul menţionat.

Astfel, în total, 59 de unităţi administrativ-teritoriale din judeţ vor fi dotate în cursul acestui an şcolar cu noi mijloace de transport pentru elevi achiziţionate cu implicarea CJ Cluj, se mai arată în comunicat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *