November 26, 2024

În cadrul proiectului Erasmus+ Innovative Science in 21st Era, în Prima zi a mobilității din Romania – 7 octombrie 2024, cadrele didactice și elevii Liceului Teoretic „Petru Maior” Gherla au avut parte de oaspeți dragi. Elevi și profesori din Turcia și Franța s-au aflat într-un periplu de descoperire a liceului gherlean, a tradițiilor naționale și a patrimoniului cultural local: Excepționalele sculpturi ale artistului local Ioan Galgoczy; Centrul muzeal ; Catedrala Armeano- Catolică; Biserica Franciscană; Dansurile populare, costume și bucate tradiționale (prof. coordonator Cosmina Monoşes) jocuri STEM, bucuria tinerilor de a se cunoaște și de a împărtăși aceleași idealuri și interese au fost cuvintele de ordine ale zilei. Printre valorile împărtășite cu oaspeții noștri: toleranța, curiozitatea epistemică, respectul reciproc, prețuirea omului și a capacității sale creatoare nelimitate.

Prietenii străini au fost primiți de primarul municipiului Gherla, Ovidiu Drăgan și s-au întâlnit
cu admnistratorul public Vlad Bărbos. La 8 octombrie , a doua zi a proiectului Erasmus +, la Liceul Teoretic „Petru Maior” a coincis cu derularea Festivalului STEM al școlii, dar și cu Săptămâna Mondială a Spațiului. Elevii din Turcia și Franța au fost invitați să participe alături de elevii liceului la ateliere de prelucrare de film și fotografie, creare de aplicații și design jocuri video – prof. coordonator Florin Hăran, experimente științifice diverse (Baloane buclucașe, Podul și mașina de zbor a lui Da Vinci, Vulcanii săltăreți, Levitație în cutie, Baloane cu aer cald, Lampa cu lavă, Lichid Non-Newtonian, fermentația alcoolică, distilarea și oxidarea alcoolului etilic ) lansări de rachete și avioane, jocuri/machete (Salvează pământul și Călătorie spre Marte), toate desfășurate sub coordonarea profesorilor de fizică și chimie. (prof. Maria Buzan, prof. Delia Rusu, prof. Dorel Chelsoi, prof. Moldovan Camelia, prof. Florin Forț). În partea a doua a programului, activitățile s-au derulat în laboratorul Smart al liceului. Utilizarea creioanelor 3D, programarea roboților educaționali (Shape Robotics) i-au reunit pe elevii celor trei țări partenere, interesați și curioși de oportunitățile și
provocările pe care tehnologia le oferă. După – masă grupul a efectuat o vizită în localitatea Răscruci, care le -a oferit participanților cadrul optim atât pentru recreere cât și pentru descoperirea unor aspecte din cultura și istoria locală.
Elevii și cadrele didactice din Turcia și Franța au plecat acasă cu impresii dintre cele mai bune, noua acțiune a proiectului Erasmus fiind o reușită atât pentru gazde, cât și pentru oaspeți.
Szekely Csaba

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *