June 13, 2026

Rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” (UMF) Cluj-Napoca, prof. dr. Anca Dana Buzoianu a participat, în data de 21 mai 2024, la cea de-a IV-a ediție a conferinței anuale dedicate învățământului superior din România, alături de alți reprezentanți ai celor mai cunoscute universități din țară.

Conferința intitulată „Învățământul superior din România, pe harta mondială a educației” s-a desfășurat la București la Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară și a fost organizată de DC Media Group. La eveniment au participat reprezentanți ai universităților din România, ai Parlamentului și Guvernului, ambasadori și secretari de stat, jurnaliști.

Reclamă

În cadrul conferinței, rectorul clujean a subliniat rolul activ al UMF Cluj-Napoca în promovarea unui sistem educațional de calitate. „În intervenția mea, am subliniat importanța învățământului dual, dezvoltarea cercetării, dar și necesitatea digitalizării procesului educațional pentru a ne alinia standardelor internaționale. Am reprezentat Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca în aceste discuții esențiale și am evidențiat rolul nostru activ în promovarea unui sistem educațional de calitate, recunoscut pe plan mondial. Universitatea noastră a fost foarte apreciată de cei prezenți la eveniment, un semn clar al valorii și contribuției noastre în domeniul educației și al sănătății.”, a afirmat rectorul pe pagina personală de socializare.

Reclamă

Participanții prezenți la conferința de la București dedicată învățământului superior au abordat teme importante privind educația și cercetarea din România, precum: legătura dintre învățământul superior și cercetare: proiecte în derulare; situația învățământului dual în România; digitalizarea procesului educațional; pregătirea noului an universitar și oferta universităților pentru noua generație de studenți; criza forței de muncă și soluțiile universităților; avantajele competitive ale învățământului românesc pe piața mondială a educației.

Potrivit reprezentanților UMF Cluj-Napoca, conferința a fost „un prilej excelent de schimb de idei și de stabilire a unor noi parteneriate naționale și internaționale”.

T.S. Noi reguli pentru utilizarea trotinetelor Weekend sub semnul iubirii la

Reclamă

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *