November 26, 2024

Rectorii Universității Babeș-Bolyai și Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară, realeși la începutul acestui an pentru un nou mandat și-au desemnat echipele de prorectori. Față de mandatul trecut, la UBB apar doi prorectori noi iar la USAMV sunt schimbări majore în echipa rectorului Cornel Cătoi.

Echipa de prorectori ai universității „Babeș-Bolyai” a fost validată după alegerile pentru fotoliul de rector ce i-au prelungit mandatul lui Daniel David cu încă cinci ani. David a fost singurul candidat la funcția de rector al celei mai mari universități din România, fiind ales cu 90,88% din totalul voturilor exprimate. La votul organizat în 8 februarie 2024, au participat aproape 80% (79,48%) dintre persoanele cu drept de vot din UBB, numărul celor care s-au exprimat în favoarea programului managerial propus de prof. univ. dr. Daniel David ajungând la 1197, în creștere față de alegerile organizate în anul 2020.

Față de mandatul trecut, în noua echipă nu se mai regăsesc Anna Soos și Corin Braga.

În locul lor au fost desemnați Levente Szasz, cadru didactic la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor și Horia Poenar, cadru didactic la Facultatea de Litere.

Noii prorectori sunt Dan Lazăr-responsabil cu Finanțare, Digitalizare, Relația cu studenții, Cristian Litan- responsabil cu Finanțare, Digitalizare, Relația cu studenții, Balint Marton-responsabil cu inia de studii în limba maghiară, Educație-curriculum, Competitivitate, Extensii, Alexandra Muțiu-resurse umane, Alumni, Carieră/Consiliere, Adrian Petrușel-Cercetare-dezvoltare-inovare, Relația cu doctoratele, Horia Poenar-patrimoniu cultural, Relația cu societatea – componenta socio-culturală/fundraising, Călin Rus-comunicare, Relații publice, Protocol și Relații internaționale, Christian Săcărea-Linia de studii în limba germană, Învățământ netradițional, Relația cu societatea – componenta socio-economică/fundraising, Levente Szasz-calitate și antreprenoriat.

Prof. univ. dr. Cornel Cătoi a fost reconfirmat în funcția de rector al Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca. Alegerile au avut loc la 1 februarie 2024, având 53 la sută din voturile exprimate de cadre didactice și studenți. Cornel Cătoi l-a avut contracandidat pe fostul prorector prof. univ dr. Leon Muntean.

După validarea alegerilor, rectorul Cornel Cătoi și-a ales echipa de prorectori: prof. Dr. Ioana Delia Pop-prorector Didactic; prof. Dr. Andrea Bunea-prorector cu Asigurarea Calității și Informațizare; conf. dr. Erzsebet Buta-prorector cu Coordonarea SDE și Relația cu Mediul Socio-Economic; prof. dr. Adrian Maximilian Macri-prorector cu Coordonarea Administrativă și Managementul Proiectelor; conf. dr. Marian Aurel Taulescu-prorector Relații Internaționale; prof. dr. Vlad Mureșan-prorector cu Coordonarea Activităților de Cercetare, Dezvoltare, Inovare; prof. dr. Sorin Daniel Vâtcă – Prorector cu Acțivități Sociale și Studențești.

 

Fosta echipă de prorectori de la USAMV a fost formată din Dan Vodnar, Delia Ioana Pop, Andrea Bunea, Adrian Oros, Leon Muntean și Daniel Mihalca.

La USAMV au fost aleși și noi decani ai facultăților: prof. dr. Elena Mudura–decan Facultatea de Știinta şi Tehnologia Alimentelor; prof. dr. Daniel Dezmirean–decan Facultatea de Zootehnie şi Biotehnologii; prof. dr. Nicodim Fiţ–decan Facultatea de Medicină Veterinară; prof. dr. Mugurel Jitea-decan Facultatea de Horticultură şi Afaceri în Dezvoltare rurală; prof. dr. Tudor Sălăgean-decan Facultatea de Silvicultură şi Cadastru; prof. dr. Teodor Rusu–decan Facultatea de Agricultură.

C.P.

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *