Aniversarea a 106 de ani de la Unirea Basarabiei cu România va fi marcată la Cluj-Napoca, în această perioadă, în cadrul unei noi ediţii a Festivalului Cultural Basarabia. Pe parcursul mai multor zile, Grupul de Iniţiativă Basarabeană îşi propune să promoveze istoria comună, cultura, tradiţia şi spiritul basarabean în inima Transilvaniei.
Manifestările dedicate Centenarului Unirii Basarabiei cu România au debutat duminică, 24 martie cu concursul „Unde? Cine? Când?”. Astăzi, 27 martie, studenții basarabeni care învață în centrul universitar din Cluj-Napoca se vor aduna în Piața Unirii unde vor încinge tradiționala Hora Unirii. Evenimentul va avea loc la ora 17,30 iar organizatorii îi învită pe clujeni să celebreze unitatea națională și spiritul european.
În cadrul Festivalului Basarabia va mai avea loc în 29 martie evenimentul „Clubul literar basarabean” iar în 3 aprilie este programat concursul intelectual „100 de GIB-iști au zis”.
Manifestările se vor încheia în 6 aprilie cu Gala Aniversară, cu un eveniment special plin de surprize și momente memorabile ce vor rămâne în inimile participanților.
„Ne așteptăm ca ediția din acest an a Festivalului Zilele Basarabiei să aducă împreună comunitatea clujeană și cea basarabeană. Prin intermediul evenimentelor organizate, ne dorim ca fiecare student(ă) din Republica Moldova să se simtă ca acasă, pentru că «acasă» nu e neapărat despre locuri, ci despre oamenii cu care socializezi, cu care te simți bine și împărtășești interese comune”, a afirmat Ion Fîntînă, președintele GIB Cluj.
Grupul de Iniţiativă Basarabeană este o organizaţie non guvernamentală, apolitică, nonprofit, cea mai importantă entitate de reprezentare a studenţilor şi elevilor din Republica Moldova care îşi fac studiile la Cluj.
C.P.