November 26, 2024

Preşedintele francez Emmanuel Macron a ridicat tonul duminică la premierul israelian Benjamin Netanyahu, exprimându-şi din nou „opoziţia fermă” faţă de o ofensivă la Rafah şi avertizând că „transferul forţat de populaţie constituie o crimă de război”, transmite AFP.

În cursul unei convorbiri telefonice cu premierul israelian, preşedintele francez a condamnat de asemenea „cu fermitate recentele anunţuri israeliene în materie de colonizare”, potrivit unui comunicat al preşedinţiei franceze. Vineri, Israelul a anunţat confiscarea a 800 de hectare de teren în Cisiordania.

Macron şi-a anunţat totodată intenţia de a prezenta Consiliului de securitate al ONU un proiect de rezoluţie vizând o „încetare a focului imediată şi durabilă” în Gaza, după ce vineri Moscova şi Beijingul s-au opus unui proiect similar al SUA, calificându-l drept „ipocrit”.

Preşedintele francez a insistat în acelaşi timp ca Israelul să deschidă „neîntârziat şi necondiţionat toate punctele de trecere existente către Fâşia Gaza”.

Emmanuel Macron a discutat duminică la telefon şi cu regele Abdallah al II-lea al Iordaniei, în cursul convorbirii cei doi lideri evocând „bilanţul şi situaţia umanitară nejustificabile din Gaza”, potrivit preşedinţiei franceze.

Liderii francez şi iordanian au făcut apel la o „încetare a focului imediată şi durabilă”, „insistând că supunerea civililor la riscul de foamete nu poate fi justificată”, şi s-au pronunţat în favoarea unei soluţii cu două state, „implicând crearea unui stat palestinian care să includă Gaza”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *