November 26, 2024

Fostul preşedinte Ion Iliescu afirmă că numele profesorului Nicolae Manolescu va trăi „cât va trăi şi literatura română”.

„Am aflat cu enormă tristeţe că s-a stins din viaţă profesorul Nicolae Manolescu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România. În peste 60 de ani de când ne cunoaştem, ne-au apropiat multe, ne-au despărţit puţine lucruri. Timpul lung a fost acela al solidarităţii şi al prieteniei. I-am urmărit ascensiunea încă de la debutul său în revista ‘Contemporanul’ şi mai apoi în ‘România Literară’, ambele conduse de cel care i-a dat cronica literară, la 22 de ani şi l-a protejat în vremuri grele, George Ivaşcu. În volumul său memorialistic ‘Viaţă şi cărţi. Amintirile unui cititor de cursă lungă’, Nicolae Manolescu rememorează episodul în care, împreună cu Ivaşcu şi academicianul Andrei Oţetea, am ‘complotat’ astfel încât studentul eminent Nicolae Apolzan să fie reînmatriculat după ce fusese exmatriculat din motive politice, de ‘dosar’, cum se spunea atunci, şi să îşi continue studiile strălucite. Astăzi, 65 de ani mai târziu, sunt convins că zeci de promoţii de studenţi ai Facultăţii de Litere îi vor păstra o vie amintire”, a scris Ion Iliescu pe blogul său.

Acesta a adăugat că Nicolae Manolescu este „reprezentant strălucit” al celei mai bune generaţii literare de după război, generaţia ’60, şi lasă în urma sa zeci de cărţi de istorie şi critică literară şi mii de articole.

„‘Istoria critică a literaturii române’ e dintre acele tomuri de care orice literatură a lumii ar fi mândră. Şi-a dat doctoratul cu o teză despre Maiorescu, ‘Contradicţia lui Maiorescu’ şi l-a continuat la catedră şi în stil pe G. Călinescu. După Revoluţie, a făcut şi politică şi a fost senator din partea Partidului Alianţei Civice. Ca preşedinte al PAC, a semnat Declaraţia de la Snagov, demers pe care l-am iniţiat şi care a consfinţit parcursul european al ţării noastre. A fost o vreme ambasadorul României la UNESCO şi îmi amintesc că de fiecare dată când mergeam la Paris ne întâlneam şi depănam amintiri despre plimbările noastre de la Neptun, la malul mării şi la marginea Istoriei. România pierde pe unul din ultimii săi mari intelectuali publici. Spirit polemic şi analitic, plin de umor, lucid, un apărător sclipitor al limbii şi literaturii române, şi-a pus întreaga viaţă sub genericul ‘Profesiunea mea, Cultura’. Transmit familiei îndoliate, prietenilor săi, Uniunii Scriitorilor din Romania, redacţiei revistei ‘România Literară’, pe care a condus-o după Revoluţie, condoleanţele mele. Numele profesorului academician Nicolae Manolescu va trăi cât va trăi şi literatura română. Drum bun, Nicky!”, a mai scris Iliescu.

Criticul şi istoricul literar Nicolae Manolescu a murit sâmbătă, la vârsta de 84 de ani.

„S-a stins din viaţă Nicolae Manolescu, cel mai important critic şi istoric literar român de după Al Doilea Război Mondial. Dumnezeu să-l odihnească!”, a transmis criticul literar Mircea Mihăieş.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *