March 15, 2025

Tot vorbim în zilele noastre despre efectul nociv al drogurilor și problemele cu care se confruntă tinerii (din păcate chiar și copiii). În condițiile actuale ale acestui flagel cei care răspund de educația acestor categorii de vârstă caută diferite modalități de a-i feri pe aceștia de acest obicei periculos. În municipiul Gherla se încearcă organizarea unor manifestări cultural-artistice și distractive care să-i țină în priză pe tineri, inclusiv pe cei care au luat drumul greșit în viață. La puținele petreceri din ultimii ani de la Gherla, nu e de mirare că petrecăreții se adună și ziua, chiar în timpul săptămânii. Ideea nu e chiar nouă, pe la mijlocul anilor ’90 se organiza la Clubul Tineretului discotecă în fiecare după-amiază de luni până vineri. Dar la cât timp a trecut de atunci, se poate spune că inițiativa e una originală. La început de martie gherlenii au avut o inițiativă bună, care oferă tinerilor un nou mod de petrecere a timpului liber. Asta înseamnă un original party în pub-ul de la Hayak” din centrul orașului. „Am înțeles că dacă se organiza o petrecere seara, sau noaptea, mai sunt vecini deranjați de zgomot. Așa că ne-am gândit să facem una pe timpul zilei. Mie mi-a surâs ideea și așa am pus totul la cale”, spune unul dintre DJ-ii care a întreținut atmosfera. „Am adunat câțiva prieteni, fete și băieți, lumea s-a simțit foarte bine, s-a dansat, am simțit că sunt dornici de așa ceva, iar la final am primit aplauze!” DJ-ii spun că nu este exclus să dezvolte acest concept de petreceri, iar dacă lumea se va arăta interesată, evenimentul ar putea deveni unul constant și se poate completa și cu momente artistice.

Iată, în municipiul Gherla, mai sunt tineri care au inițiative lăudabile în organizarea unor manifestări muzicale de calitate, de unde lipsesc cu desăvârșire substanțele periculoase. Sunt acțiuni educative, care ar trebui generalizate și în alte orașe.

Szekely Csaba

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *