Cei care îşi dorec să îl vadă live pe Placido Domingo au încă posibilitatea să achiziţioneze bilete pentru concertul programat la BT Arena din Cluj-Napoca pe 23 februarie. Concertul din Bucureşti, programat pe 26 februarie, este deja sold out.
Organizatorii declară: “Ne bucurăm că Sala Palatului va fi plină până la ultimul loc, aşa cum merită un artist de talia lui Placido Domingo şi, vă invităm să daţi şi oportunităţii de a lua parte la concertul program pe 23 februarie la Cluj-Napoca, pentru care încă mai sunt bilete în vânzare.”
Domingo va urca pe cele două scene alături de soprana Adela Zaharia şi de Valahia Symphony Orchestra, avându-l la pupitru pe dirijorul spaniol Jordi Bernàcer. Pe scenă vor urca şi fiul tenorului, Placido Domingo Jr şi tenorul român Alin Stoica.
Plácido Domingo, cu o prodigioasă carieră artistică neîntreruptă care depăşeşte o jumătate de secol, va urca pe scenele din România pe 23 februarie 2024, la BT Arena din Cluj Napoca, de la ora 19.30, şi pe 26 februarie, la Sala Palatului din Bucureşti, de la ora 19.30.
Evenimentele sunt organizate de Kimaro Entertainment, Mall4Art şi Magic FM.