6 noiembrie 2026

Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit luni, 20 aprilie 2026, pentru stingerea unui incendiu izbucnit pe strada Tineretului din localitatea Sânnicoară, comuna Apahida, la vopsitorie și o casă, au anunțat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Avram Iancu” Cluj. Incendiul manifestat pe o suprafață de 300 de metri pătrați a fost stins și nu s-a soldat cu victime.

La fața locului au acționat pompierii cu trei autospeciale de stingere, autoscară, precum și un echipaj SMURD. Incendiul s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați, pompierii fiind nevoiți să evacueze mai multe butelii din interiorul încăperilor.

„Pompierii au stins incendiul în limitele găsite, flăcările afectând o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați la o anexă, utilizată, printre altele, ca atelier, dar și casă de locuit. De asemenea, au fost compromise două autoturisme parcate în interior.”, au transmis salvatorii clujeni.

Pe parcursul intervenției, o femeie și un bărbat au fost evaluați de către paramedicii SMURD, suferind simptome specifice atacului de panică. Din fericire, nu s-a impus transportul acestora la spital, au arătat aceiași reprezentanți. În continuare, pompierii vor cerceta cauza probabilă de izbucnire a incendiului.

T.S.

Articolul Incendiu stins de pompieri la Sânnicoară. Două mașini afectate apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *