Oameni de ştiinţă şi designeri au prezentat o geantă de mână realizată din colagen derivat din fosile de Tyrannosaurus rex provenite din Statele Unite, o creaţie unică, ce a fost concepută pentru a demonstra valoarea pielii obţinute în laborator, informează Reuters.
Geanta de culoare albastru-verzui va fi expusă pe o stâncă într-o cuşcă şi sub o replică a unui T. rex la muzeul Art Zoo din Amsterdam până pe 11 mai, după care va fi scoasă la licitaţie, cu un preţ de pornire estimat la peste o jumătate de milion de dolari.
Oamenii de ştiinţă din spatele iniţiativei au declarat că materialul a fost dezvoltat folosind fragmente de proteine antice extrase din fosile de dinozaur, care au fost inserate într-o celulă a unui animal neidentificat pentru a produce colagen, care a fost transformat apoi în piele.
„Au existat numeroase provocări tehnice”, a declarat Thomas Mitchell, CEO-ul de la The Organoid Company, una dintre cele trei companii care au creat aşa-numita „geantă din piele de T. rex”.
Firma de inginerie genomică Organoid şi agenţia de creaţie VML, o altă companie aflată în spatele acestui proiect, au colaborat anterior la crearea unei chiftele gigantice în 2023, combinând ADN-ul unui mammut lânos cu celule de oaie.
Che Connon, CEO al Lab-Grown Leather Ltd., care a lucrat la producerea pielii pentru geanta din colagen modificat genetic, a declarat că originea specială a acestuia, dinozaurul T. Rex, i-a conferit un plus de „farmec”.
„Nu este vorba doar despre o alternativă ecologică la piele, ci despre o îmbunătăţire tehnologică”, a declarat Che Connon, vorbind despre pielea cultivată în laborator.
Articolul Colagen de dinozaur, folosit pentru a crea o geantă de mână unică apare prima dată în ziarulfaclia.ro.