SUA și Israel au început atacuri asupra unor obiective militare din Iran sâmbătă dimineață. Președintele României, Nicușor Dan, a ieșit public duminică, în jurul prânzului, pe Facebook, asigurând populația că țara noastră este în afara oricărui pericol. Postarea președintelui este, de la început, fără echivoc: „România este în deplină siguranță și nu se află sub niciun fel de amenințare directă”.
Ministerul Apărării Naționale (MApN) a transmis, duminică după-amiază, un comunicat în care a precizat că, potrivit datelor disponibile la acel moment, „nu rezultă o amenințare militară la adresa teritoriului național”. Ulterior, ministrul apărării naționale, Radu Miruță, a publicat la rândul său un mesaj pe Facebook, afirmând că „nu există indicii care să arate o amenințare militară directă la adresa teritoriului României”.
Riscul „zero” și problema incertitudinii. Așadar, populația poate rămâne calmă în raport cu noul conflict regional. Totuși, formularea implicită a unei probabilități „zero” merită analizată cu prudență. Istoric, afirmațiile categorice privind inexistența unui risc s-au dovedit adesea problematice.
În analiza de securitate, evenimentele cu probabilitate redusă, dar cu impact major, sunt considerate riscuri sistemice. În domenii precum descurajarea nucleară, terorismul, războiul cibernetic sau destabilizarea geopolitică, incertitudinea este structurală. Practic, nu există „absența totală a amenințării”, ci doar niveluri diferite de risc.
În Sistemul Național de Alertă Teroristă din România (gestionat de Serviciul Român de Informații), nivelul minim este „risc scăzut” – cod verde. Acesta nu înseamnă inexistența amenințării, ci absența unor informații concrete privind o acțiune iminentă. În plan militar, evaluarea riscului se face pe baza unor indicatori și avertizări (indicators & warnings) bine definiți, care, agregați, determină nivelul general de postură de securitate. Pe timp de pace, acesta este, în mod obișnuit, la nivel minim, dar nu echivalează cu un risc nul.
România și infrastructura militară aliată. Publicația americană specializată pe domeniul apărării „Stars and Stripes” nota, în ziua declanșării conflictului, că „nu se știe încă dacă Iranul va încerca să atace ținte mai îndepărtate”, amintind că SUA dispun de numeroase facilități militare în regiunea mediteraneană și în Europa.
În România nu există „baze americane” în sens juridic strict, ci baze militare românești care găzduiesc forțe și capabilități ale SUA în baza acordurilor bilaterale și a angajamentelor NATO. Printre acestea se numără: Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu, Baza 99 Deveselu și Baza 71 Aeriană Câmpia Turzii. Aceste obiective ar putea fi considerate, teoretic, ținte în eventualitatea unei escaladări majore.
Iranul deține rachete balistice și de croazieră cu rază medie (aprox. 1.000–3.000 km) și rază intermediară (3.000–5.500 km). Distanța în linie dreaptă dintre București și Teheran este de aproximativ 2.350 km, iar între vestul Iranului și estul României aproximativ 2.500–3.000 km, în funcție de punctele de referință. Racheta iraniană Soumar este estimată, în surse deschise, la o rază de aproximativ 2.000–2.500 km. Prin urmare, teoretic, anumite obiective din sud-estul Europei ar putea intra în raza unor astfel de sisteme, în funcție de punctul de lansare și profilul de zbor.
Sistemul defensiv antirachetă Aegis Ashore de la Baza 99 Deveselu, cunoscut public drept „Scutul de la Deveselu”, este parte a arhitecturii NATO de apărare împotriva rachetelor balistice provenite din afara spațiului euro-atlantic, inclusiv a celor provenite din Orientul Mijlociu, între care pot fi incluse și rachetele balistice iraniene.
Adaptarea posturii de apărare. În aceeași postare, ministrul apărării a precizat că a discutat cu șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, care l-a informat că Armata României și-a adaptat dispozitivul și a luat măsuri suplimentare de prudență „pentru a consolida nivelul de vigilență și pentru a menține la parametri optimi toate sistemele care susțin forțele de reacție rapidă”.
Indirect, înțelegem că sistemul militar nu s-a culcat pe-o ureche la noul zăngănit de arme, chiar dacă se aude ceva mai departe de porțile cetății decât cel din țara vecină, Ucraina. Orice escaladare majoră în Orientul Mijlociu are potențialul de a produce efecte indirecte în Europa: presiune migratorie, atacuri cibernetice, operațiuni hibride sau acțiuni proxy (prin intermediari).
Despre degradarea capabilităților iraniene. Pe de altă parte, există posibilitatea ca, până la data comunicărilor publice de duminică, președintele și ministrul să fi fost infomați că cel puțin unul dintre obiectivele Washingtomului care justifică atacul împotriva Iranului să fi fost deja îndeplinit, acela de a neutraliza capabilitățile militare iraniene considerate amenințări de securitate la adresa americanilor și aliaților lor din regiune.
La momentul redactării acestui articol, „The Wall Street Journal” susține că forțele americane și israeliene au angajat, până acum, 2.000 de ținte în Iran, ceea ce ne face să presupunem că o semnificativă parte a capabilităților iraniene de lovire s-au topit. Totuși, în lipsa unor date verificate independent, estimarea gradului de degradare a capabilităților iraniene rămâne speculativă. Chiar și în scenariul în care o parte importantă a infrastructurii militare este afectată, prudența și necesitatea evitării surprizei strategice impun luarea în considerare și a capacităților reziduale iraniene. Prin urmare, formularea adecvată nu este „nu există nicio amenințare”, ci „nu există indicii privind o amenințare directă iminentă”, iar nivelul de risc poate fi apreciat, în acest moment, ca fiind „scăzut”.
Responsabilitatea față de cetățenii români din regiune. Nu trebuie ignorat faptul că mii de cetățeni români se află în state din Orientul Mijlociu bombardate acum de forțele iraniene sau se află sub „risc sever” de a fi bombardate de acestea. Statul român are obligația constituțională de a asigura protecția consulară și, la nevoie, repatrierea lor. Așadar, chiar dacă teritoriul național nu este, în prezent, sub o amenințare militară directă, dimensiunea de securitate a conflictului din Iran se reflectă direct sau indirect și asupra României.
Dan Crișan
Articolul Este România în afara amenințărilor iraniene? apare prima dată în ziarulfaclia.ro.
