April 28, 2026

Partidul de opoziţie de centru-dreapta Tisza a păstrat un avans de zece puncte procentuale în faţa formaţiunii premierului Viktor Orban Fidesz în ianuarie, indică un sondaj de opinie dat publicităţii luni seară, relatează Reuters.

Fidesz păstrează un sprijin mai puternic numai în rândul votanţilor de peste 59 de ani şi care trăiesc în sate şi oraşe mici, potrivit sondajului.

Naţionalistul Orban, la putere din 2010, se confruntă cu o provocare puternică pentru prima dată în 16 ani în alegerile programate pentru 12 aprilie. Tisza este condus de fostul apropiat al guvernului Peter Magyar.

Votul ar urma să aibă implicaţii majore pentru Europa şi forţele sale de extremă dreaptă. Orban, un aliat al preşedintelui Donald Trump, a avut ciocniri frecvente cu UE în privinţa erodării constante a valorilor democratice în Ungaria, ceea ce el neagă.

Noul sondaj, efectuat între 19 şi 24 ianuarie de Zavecz Research şi publicat de site-ul de ştiri Telex, a arătat că în rândul votanţilor decişi Tisza are un sprijin de 49%, în creştere faţă de 47% în noiembrie, în timp ce Fidesz este creditată cu 39% din opţiunile de vot, în creştere faţă de 38% în noiembrie.

Partidul de extremă dreapta Mi Hazank (Patria noastră) se bucură la rândul său de susţinerea a 5% dintre votanţii decişi.

Potrivit sondajului, Tisza se bucură de un sprijin puternic în rândul celor cu vârsta sub 39 de ani, 41% faţă de 22% în cazul Fidesz. Pe de altă parte, Fidesz conduce cu 38% la 35% în grupul votanţilor de peste 59 de ani. În rândul celor care au doar educaţie primară Fidesz se bucură de un sprijin de 38%, iar Tisza de 27%.

Cele mai multe sondaje arată că Fidesz se află în urma Tisza, în pofida măsurilor menite să-i atragă pe votanţi după trei ani de stagnare economică. Pe de altă parte, institutele de sondare a opiniei publice pro-guvernamentale indică un avans al Fidesz.

Orban prezintă alegerile din 2026 ca pe o alegere dintre război şi pace, afirmând că Ucraina nu merită să fie sprijinită şi că guvernul său este singura alegere sigură.

Tisza, care a devenit activă în politică în 2024, a declarat că va combate corupţia, că va debloca miliarde de euro îngheţate din fonduri UE pentru a stimula economia şi că va ancora cu fermitate Ungaria în UE.

Articolul Probleme pentru formațiunea condusă de Viktor Orban. Ce arată ultimul sondaj de opinie apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *