Pompierii din Mociu și Gherla s-au luptat cu flăcările toată noaptea de Revelion după ce o gospodărie din localitatea Sava, comuna Pălatca a luat foc din cauza unei afumători.
Apelul de urgență a venit în jurul orei 23.30, iar la fața locului s-a deplasat imediat echipajul de la Punctul de Lucru Mociu. Concomitent, forțele au fost suplimentate cu o autospecială de la Punctul de Lucru Gherla.
„Incendiul a izbucnit inițial la o afumătoare și s-a extins cu repeziciune, din cauza numeroaselor materiale combustibile depozitate în curte. Printre acestea, amintim lemne de foc, cofrage sau paleți. Totodată, a fost cuprins de flăcări și demisolul unei case unde se aflau, de asemenea, numeroase materiale combustibile. Au fost afectate parțial și trei camere, însă prin eforturi susținute, forțele noastre au reușit să stingă incendiul în limitele găsite. În plus, pompierii au protejat în totalitate o altă casă de locuit”, a transmis ISU Cluj.
Pentru lichidarea tuturor focarelor, pompierii au utilizat aproximativ 28.000 de litri de apă. Și asta din cauză că cel mai apropiat hidrant se afla la 500 de metri distanță de locul incendiului. Astfel, una dintre autospeciale a avut rolul de a alimenta în permanență dispozitivul de intervenție. Pompierii au reușit să stingă focul abia la ora șase. Din fericire, nu au existat persoane care să solicite îngrijiri medicale.
Articolul Pompierii s-au luptat toată noaptea de Revelion cu flăcările ce au cuprins o casă din comuna Palatca. S-a utilizat o cantitate impresionantă de apă apare prima dată în ziarulfaclia.ro.