Municipalitatea clujeană va schimba tarifele la parcări, iar in acest sens cetățenii sunt invitați să partidipe la o dezbatere publică pentru a-si exprima punctul de vedere.
Primăria municipiului Cluj-Napoca a stabilit nivelurile taxelor de parcare administrate de Direcția Parcări Publice pentru 2026. Dacă pentru anul viitor taxele au fost deja indexate cu rata inflației de 10,4%, proiectul lansat în dezbatere publică prevede o nouă majorare de 5,6% față de nivelul stabilit pentru 2025 a tarifelor de parcări.
Locuitorii din cartiere și din zona centrală vor plăti mai mult pentru locul de parcare începând cu 1 ianuarie 2026. Conform documentului, principalele modificări includ:
Zona centrală: Abonamentele pentru persoanele fizice vor crește de la 107 lei/an în 2025 la 113 lei/an în 2026, în timp ce persoanele juridice vor achita 794 lei/an.
Cartiere: Pentru locurile de parcare, taxa va crește de la 89 de lei la 94 de lei iar la copertine sau garaje din cartiere, persoanele fizice vor plăti 75 lei/an, iar persoanele juridice 298 lei/an.
Parkinguri de cartier: Un abonament anual pentru riverani (persoane fizice) într-un parking va costa 165 lei în 2026, față de 156 lei în 2025.
În ce privește taxele pentru ocuparea unui loc de parcare în zona centrală, (zona 1), acestea arată astfel: abonamente pentru riverani persoane fizice – 37 lei/lună (de la 35 lei), taxă rezervare loc pentru diverse instituții – 446 lei/lună/loc (de la 422 lei). În ce privește zona 2 centrală, tarifele propuse sunt: în cazul persoanelor fizice – 148 lei/lună (de la 140 lei), iar pentru persoanele juridice – 210 lei/lună (de la 199 lei).
Cat despre taxa pentru rezervarea unui loc de parcare pentru persoane juridice instituții publice de învățământ, sanitare și de cult, aceasta va fi 446 lei/lună (față de 422 lei).
Vestea bună pentru șoferi este că taxele orare de parcare în zonele centrale (Zona 1 și Zona 2) par să rămână neschimbate în 2026 față de 2025, indiferent de modalitatea de plată (parcometre, tichete răzuibile, SMS sau card bancar).
• Zona 1: 8 lei/oră.
• Zona 2: 3 lei/oră.
În schimb, pentru parcarea de tip Park & Ride, tarifele de lungă durată vor crește progresiv. De exemplu, staționarea între 12 și 24 de ore va costa 16 lei în 2026 (față de 15 lei în 2025), iar pentru o perioadă de 30 de zile, taxa va ajunge la 401 lei.
Taxe de „sancționare”
Dacă vă pierdeți cardul sau tichetul de acces în parcările cu barieră, taxa va crește în 2026 la 110 lei/zi. De asemenea, deteriorarea unui braț de barieră va costa considerabil mai mult: 1.488 lei.
În ciuda scumpirilor, anumite categorii de cetățeni rămân scutiți de plata taxelor de parcare, conform Codului Fiscal: veteranii și văduvele de război; persoanele persecutate din motive politice (conform Decretului-lege 118/1990);instituțiile de învățământ și sport, precum și fundațiile cu caracter umanitar sau social.
Cetățenii pot trimite sugestii pe marginea acestui proiect în perioada 17-19 decembrie 2025 la adresa [email protected].
Articolul Tarifele la parcări la Cluj-Napoca pentru 2026 apare prima dată în ziarulfaclia.ro.