7 noiembrie 2026

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a susținut la Bruxelles o intervenție în cadrul Comitetului European al Regiunilor, pe tema Strategiei Uniunii Europene privind Marea Neagră, subliniind importanța vitală a securității în regiune pentru întreaga Europă.

„Marea Neagră nu este și nu trebuie să devină un lac rusesc”, a declarat Emil Boc, amintind de perioada Războiului Rece, când zona era denumită astfel. „Acea vreme nu trebuie să se mai întoarcă niciodată. Marea Neagră este o frontieră europeană și trebuie să devină o mare a păcii, a libertății și a oportunităților”, a adăugat primarul.

Boc a evidențiat destabilizarea regiunii ca efect al agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei și a reiterat rolul strategic al Mării Negre, care unește trei zone de securitate distincte: nordul – Rusia, sudul – Turcia și zona mediteraneană, vestul – Europa și Balcanii. El a subliniat că regiunile Mării Negre și Dunării reprezintă un singur ecosistem, un coridor strategic și o linie de apărare pentru Europa.

În intervenția sa, primarul a pledat pentru investiții masive în infrastructura civilă și militară – porturi, autostrăzi, căi ferate și aeroporturi – pentru a asigura mobilitatea rapidă a trupelor și echipamentelor, consolidând astfel apărarea europeană.

„Trebuie să lucrăm îndeaproape cu partenerii noștri – Ucraina, Moldova, Georgia, Turcia, Armenia, Azerbaidjan. Ei nu sunt doar vecini, ci parteneri în securitate, libertate și viitorul Europei”, a mai spus Boc.

El a încheiat mesajul subliniind că Marea Neagră trebuie să fie „o mare a speranței, nu a fricii, o mare a stabilității, nu a agresiunii, o mare care ne unește, nu care ne desparte”, evidențiind legătura directă între viitorul regiunii și securitatea continentului european.

Articolul Emil Boc la Bruxelles: „Marea Neagră nu trebuie să devină un lac rusesc” apare prima dată în ziarulfaclia.ro. Noi reguli pentru utilizarea trotinetelor Weekend sub semnul iubirii la

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *