April 28, 2026

Reducerea deficitului trebuie să meargă „mână în mână” cu reforma cheltuielilor, nu doar prin creşterea sarcinilor fiscale pentru mediul de afaceri şi cetăţeni, susţin reprezentanţii Confederaţiei Patronale Concordia. „Susţinem obiectivul de consolidare fiscală, dar considerăm că o reformă echitabilă nu poate să pună întreaga povară pe umerii mediului privat. Este timpul ca statul să îşi demonstreze responsabilitatea prin reducerea cheltuielilor administrative şi eliminarea risipei din bugetul public (…) Confederaţia Patronală Concordia înţelege necesitatea consolidării fiscale în contextul economic actual, dar consideră că acest obiectiv nu poate fi atins doar prin creşterea impozitelor şi taxelor. România are nevoie de o reformă care să vizeze, în primul rând, reducerea cheltuielilor administrative, combaterea evaziunii fiscale prin îmbunătăţirea colectării şi reducerea gap-ului de TVA prin măsuri digitale, nu prin creşterea cotelor. Este necesar ca mediul de afaceri să îşi poată desfăşura activitatea într-un cadru fiscal predictibil, care să încurajeze investiţiile şi să menţină competitivitatea economiei româneşti”, se arată în comunicat.

Potrivit patronatelor, pachetele de măsuri fiscale 1 şi 2 introduc măsuri care impactează competitivitatea companiilor şi frânează redresarea economică. Acestea sunt: majorarea TVA la 21%, creşterea impozitului pe dividende la 16%, dublarea taxei pentru băncile mari la 4%, majorarea accizelor cu 10% şi impozitarea suplimentară a cheltuielilor efectuate de către multinaţionale către firme afiliate.

Pe de altă parte, Confederaţia salută decizia de abrogare a impozitului minim pe cifra de afaceri (IMCA) începând cu anul fiscal 2026. „Această taxă obligă companiile cu cifra de afaceri peste 50 milioane euro să plătească cel puţin 1% din cifra de afaceri, chiar şi în situaţia înregistrării de pierderi, penalizând investiţiile reale şi creând distorsiuni economice. Efectele IMCA s-au resimţit imediat – companiile şi-au majorat pierderile, iar o parte dintre afacerile profitabile au trecut pe pierdere sau au înregistrat marje diminuate. Acestea s-au reflectat şi în încasările limitate la bugetul de stat, cu un efect de bumerang, aşa cum anticipam încă de la introducerea măsurii. Distorsiunile economice majore generate de IMCA justifică pe deplin eliminarea acestei taxe, care nu şi-a dovedit utilitatea, dar care, în schimb, a descurajat investiţiile, a pus presiune suplimentară pe cash-flow-ul firmelor şi a generat dublă impunere”, menţionează sursa citată.

Reprezentanţii patronatelor din România susţin „disciplina fiscală” şi subliniază că „România are nevoie de o abordare echilibrată”. „Mediul de afaceri nu poate să poarte singur povara redresării economice. Statul trebuie să îşi facă şi el partea prin eficientizarea cheltuielilor şi eliminarea risipei. Orice întârziere sau ezitare în implementarea reformei cheltuielilor publice nu doar că subminează credibilitatea Guvernului, dar pune în pericol stabilitatea economică şi încrederea investitorilor. România are nevoie de decizii ferme şi curajoase acum, nu de amânări succesive care împovărează doar mediul privat”, precizează organizaţia care „reiterează disponibilitatea de a colabora cu autorităţile pentru identificarea de soluţii echilibrate care să asigure consolidarea fiscală fără a compromite competitivitatea economiei româneşti”.

Articolul Mediul de business – Reducerea deficitului nu se face doar prin creșterea sarcinilor fiscale apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *