April 28, 2026

Franţa va recunoaşte statul Palestina la Adunarea Generală a Naţiunilor Unite de la New York, în septembrie, a anunţat joi preşedintele Emmanuel Macron pe reţelele de socializare, relatează AFP.

„Fidel angajamentului său istoric faţă de o pace justă şi durabilă în Orientul Mijlociu, am decis ca Franţa să recunoască statul Palestina. Voi face anunţul solemn la Adunarea Generală a Naţiunilor Unite din septembrie anul viitor”, a scris şeful statului francez pe X şi Instagram.

Franţa va coprezida atunci, împreună cu Arabia Saudită, o conferinţă internaţională a şefilor de stat şi de guvern menită să relanseze aşa-numita soluţie cu „două state”, palestinian şi israelian.

Această conferinţă, programată iniţial pentru iunie, a fost amânată în ultimul moment din cauza războiului dintre Israel şi Iran. Între timp, o reuniune la nivel ministerial va avea loc în perioada 28-29 iulie la New York.

Până în prezent, cel puţin 142 de state au recunoscut un stat palestinian, potrivit unui bilanţ AFP. Statele Unite şi Israelul se opun ferm unui astfel de plan.

„Cel mai urgent lucru astăzi este să punem capăt războiului din Gaza şi să salvăm populaţia civilă”, a subliniat preşedintele francez pe platforma X.

 

Reacția Israelului

Liderii israelieni au criticat aspru anunţul făcut joi de preşedintele francez Emmanuel Macron, conform căruia Franţa va recunoaşte în septembrie statul Palestina, relatează AFP.

Prim-ministrul Benjamin Netanyahu a apreciat că această decizie „recompensează teroarea” şi constituie o ameninţare existenţială, oferind o „rampă de lansare pentru anihilarea” Israelului.

„Să fim clari: palestinienii nu caută să creeze un stat alături de Israel, ci caută să creeze un stat în locul Israelului”, a adăugat el.

Ministrul de externe israelian Gideon Saar a afirmat, de asemenea, că „un stat palestinian va fi un stat al Hamas”, referindu-se la militanţii palestinieni care au atacat Israelul în 2023, declanşând războiul din Gaza.

Hamas salută „un pas pozitiv”

Mişcarea islamistă palestiniană Hamas a salutat vineri anunţul preşedintelui Emmanuel Macron de recunoaştere de către Franţa a unui stat Palestina, apreciind că este un „pas pozitiv” şi cerând şi altor ţări să urmeze acest exemplu, relatează AFP.

„Considerăm că acesta este un pas pozitiv în direcţia corectă pentru a aduce dreptate poporului nostru palestinian oprimat şi a sprijini dreptul său legitim la autodeterminare”, a scris Hamas într-un comunicat, cerând „tuturor ţărilor din lume – în special naţiunilor europene şi celor care nu au recunoscut încă statul Palestina – să urmeze exemplul Franţei”.

Franţa va recunoaşte statul Palestina la Adunarea Generală a Naţiunilor Unite de la New York, în septembrie, a anunţat joi preşedintele Emmanuel Macron pe reţelele de socializare.

„Fidel angajamentului său istoric faţă de o pace justă şi durabilă în Orientul Mijlociu, am decis ca Franţa să recunoască statul Palestina. Voi face anunţul solemn la Adunarea Generală a Naţiunilor Unite din septembrie anul viitor”, a scris şeful statului francez pe X şi Instagram.

Până în prezent, cel puţin 142 de state au recunoscut un stat palestinian, potrivit unui bilanţ AFP. Statele Unite şi Israelul se opun ferm unui astfel de plan.

Pedro Sanchez a salutat decizia Franţei

Premierul spaniol Pedro Sanchez a salutat joi decizia Franţei de a se alătura Spaniei şi altor ţări europene pentru a recunoaşte un stat Palestina, afirmând că acest demers va ajuta la „protejarea” unei soluţii a două state în conflictul israeliano-palestinian, relatează AFP.

„Împreună, trebuie să protejam ceea ce (prim-ministrul israelian Benjamin) Netanyahu încearcă să distrugă. Soluţia a două state este singura cale”, a scris pe platforma X prim-ministrul socialist, un critic ferm al ofensivei israeliene în Gaza.

Atacul din 7 octombrie 2023 al Hamas împotriva Israelului, eveniment care a declanşat războiul, a ucis 1219 oameni, majoritatea civili, conform unui bilanţ întocmit de AFP pe baza informaţiilor oficiale. Din cei 251 de ostatici luaţi atunci de islamişti, 49 se află încă în Gaza, dar armata israeliană afirmă că 27 sunt morţi.

 

Articolul Franţa va recunoaşte statul Palestina apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *