April 28, 2026

Un nou tratament reduce cu aproape 50% riscurile de progresie şi chiar de deces cauzate de o anumită formă de cancer mamar, pentru care nu au fost făcute progrese terapeutice semnificative de peste 10 ani, potrivit unui studiu publicat luni, informează AFP.

Oamenii de ştiinţă au prezentat rezultatele studiului lor la reuniunea anuală a Societăţii americane de oncologie clinică. Rezultatele ar trebui transmise autorităţilor de reglementare şi ar putea să ducă în curând la un nou tratament avansat pentru persoanele atinse de un cancer mamar metastazat denumit „HER2-pozitiv”, o formă agresivă, ce reprezintă 15%-20% din totalul cancerelor mamare.

În medie, persoanele diagnosticate cu acest tip de cancer, odată devenit metastazat, au o speranţă de viaţă de aproximativ cinci ani.

„Să vedem o ameliorare atât de frapantă a fost cu adevărat impresionant pentru noi: aproape am dublat durata în care pacientele au putut să îşi ţină cancerul sub control”, a declarat specialista în oncologie Sara Tolaney, directoarea diviziei de oncologie mamară de la Institutul de cercetări împotriva cancerului Dana-Farber din oraşul american Boston.

Noua abordare utilizează un medicament (T-DXd), un anticorp combinat cu o chimioterapie.

Această strategie de „bombă inteligentă” îi permite medicamentului să vizeze direct celulele canceroase: „El se leagă de celula canceroasă şi permite deversarea întregii chimioterapii direct în celulele canceroase”, a explicat Sara Tolaney.

Articolul O nouă speranţă pentru tratarea anumitor tipuri de cancere mamare agresive apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *