April 28, 2026

Cu ocazia sărbătoririi Zilei Înălțării Domnului și a comemorării Eroilor Neamului, Primăria Municipiului Turda organizează un ceremonial militar-religios joi, 29 mai 2025, începând cu ora 12, la Monumentul Eroilor situat în fața Catedralei Ortodoxe din Turda.

Ceremonia va debuta la ora 12 cu intonarea Imnului Naţional al României, după care va fi oficiat serviciul religios. Vor urma alocuțiuni și un moment de rostire a numelor eroilor români căzuți la datorie. Cei prezenți vor putea urmări apoi survolul aeronavelor din dotarea Bazei 71„General Emanoil Ionescu ” Câmpia Turzii. Ceremonia va continua cu depunere oficială de coroane, defilarea Gărzii de onoare și depunere de coroane a celorlalte delegații. În contextul Zilei Eroilor vor avea loc depuneri de coroane și la Cimitirul Eroilor Turda.

 

Ziua Eroilor a fost decretată sărbătoare naţională prin Decretul-lege nr. 1693 din 4 mai 1920, în semn de recunoştinţă pentru eroii patriei căzuți în Primul Război Mondial. Decizia a fost preluată de Parlamentul României în anul 1995, iar în anul 2003, prin Legea privind regimul monumentelor şi operelor comemorative de război, sărbătoarea Înălţării Domnului, cînd este sărbătorită Ziua Eroilor, a fost proclamată sărbătoare naţională a poporului român.

 

Articolul Elicoptere pe cerul Turzii de Ziua Eroilor apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *