7 noiembrie 2026

Franţa a trimis luni seara „până la 2.000 de megawaţi”, sau doi gigawaţi, de energie electrică în Spania şi Portugalia luni seara pentru a ajuta operatorii de reţele electrice spaniole şi portugheze care s-au confruntat cu o pană de curent masivă, a declarat operatorul francez de reţea RTE, relatează AFP.

La ora 20:00, „Franţa a avut capacitatea să mărească ajutorul pentru Spania până la 2.000 MW prin liniile electrice care alimentează Catalonia şi Ţara Bascilor spaniolă”, se arată într-un comunicat al RTE.

Cu puţin timp înainte, operatorul spaniol de reţea REE anunţase că 20% din furnizarea de energie electrică fusese restabilită în Spania continentală. La 20:35, REE a indicat că peste 35% din reţeaua electrică a fost restabilită.

Capacitatea de 2.000 de megawaţi echivalează în medie cu puterea a două reactoare nucleare. Revenind la haosul electric care a imobilizat Spania şi Portugalia, managerul reţelei electrice franceze a explicat că reţeaua iberică a fost „deconectata automat de la reţeaua europeană de la ora 12:38 până la ora 13.30, ora la care a fost pusă în funcţiune linia de 400 kV dintre Catalonia franceză şi cea spaniolă”.

Articolul Până de curent în Peninsula Iberică apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *