March 21, 2025

Zimbabwiana Kirsty Coventry a fost aleasă în funcţia de preşedinte al Comitetului Internaţional Olimpic, joi, cu prilejul celei de-a 144-a Sesiune a CIO, care are loc la Costa Navarino (Grecia).

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, a declarat că ”trăim un moment istoric”, după ce fosta înotătoare zimbabwiană Kirsty Coventry a fost aleasă, joi, în funcţia de preşedinte al Comitetului Internaţional Olimpic.

„Trăim un moment istoric. Mişcarea Olimpică a demonstrat că este pregătită pentru această schimbare, o realizare remarcabilă prin alegerea primei femei preşedinte a Comitetului Internaţional Olimpic. Parcursul excepţional în sport şi leadership-ul pe care l-a dezvoltat în fiecare funcţie pe care a ocupat-o în sportul din ţara sa şi apoi la CIO, este o sursă de inspiraţie pentru întreaga mişcare olimpică”, a spus Covaliu, citat de pagina de Facebook a COSR.

”Comitetul Olimpic şi Sportiv Român este convins că sub conducerea acesteia, valorile olimpismului vor continua să inspire generaţii întregi, iar sportul va rămâne un motor al unităţii, excelenţei şi inovaţiei!”, a mai spus Mihai Covaliu.

Octavian Morariu, fost preşedinte al COSR, a fost ales, joi, în Comitetul Executiv al CIO, în cadrul celei de-a 144-a Sesiuni a Comitetului Internaţional Olimpic, care are loc la Costa Navarino (Grecia).

Articolul Prima femeie în fruntea Comitetului Internațional Olimpic apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *