Prima ediție a concursului de cultură generală „Cunoașterea Ne Unește” se desfășoară la Școala Măguri-Răcătău, județul Cluj, în acest weekend, sâmbătă, 22 martie.
Concursul „Cunoașterea Ne Unește” lansat de Asociația Active HUB este dedicat elevilor din zone defavorizate și își propune să ofere elevilor o experiență educativă interactivă și motivantă, stimulând curiozitatea, gândirea critică și dorința de a explora diverse domenii ale cunoașterii. La această primă ediție sunt înscrise patru școli din comuna clujeană Măguri-Răcătău, respectiv din Muntele Rece, Măguri, Măguri-Răcătău și Bogdănești. Elevii vor participa în echipe de câte patru membri, testându-și cunoștințele într-o atmosferă de fair-play și colaborare. Întrebările sunt grupate pe patru categorii: istorie și geografie, știință și natură, literatură și artă, respectiv divertisment.
„Suntem foarte încântați să lansăm acest proiect la Școala din Măguri-Răcătău. Credem cu tărie că educația nu se limitează la sala de clasă, ci se extinde în experiențe care stimulează curiozitatea și dorința de cunoaștere. Prin ‘Cunoașterea Ne Unește’, dorim să oferim elevilor din zone defavorizate o oportunitate de a-și descoperi potențialul, de a lucra în echipă și de a-și depăși limitele. Acest concurs este doar începutul unui demers mai amplu, prin care ne propunem să creăm o platformă de competiție interșcolară, unde excelența și colaborarea să fie la ele acasă.” a declarat Flaviu Garbo, președinte Active HUB. Obiectivele concursului sunt: Stimularea gândirii logice și a creativității prin învățare interactivă, dezvoltarea abilităților de colaborare și strategie, motivarea elevilor pentru excelență și recunoașterea eforturilor lor. crearea unei baze pentru un viitor concurs interșcolar.
Puterea echipei e cheia succesului
Concursul pune accent pe importanța muncii în echipă, comunicării și strategiei. Fiecare membru al echipei va avea un rol esențial, iar succesul va depinde de colaborarea eficientă. Echipele vor răspunde la întrebări organizate pe runde tematice, fiecare răspuns corect va aduce puncte echipei, iar echipa cu cel mai mare punctaj va fi declarată câștigătoare.
Toți participanții vor primi diplome și premii. Valoarea totală a premiilor este de aproximativ 5000 de lei. Suma acoperă recompense pentru toți participanții, sub formă de rechizite, dulciuri și alte obiecte, precum și premii pregătite pentru locurile I, II, III, ce cuprind telefoane mobile, căști, jocuri și cărți. Asociația Active HUB, care dezvoltă proiecte pe trei direcții principale: educație, mediu și sănătate, vrea ca prin acest concurs să provoace mințile elevilor și să formeze lideri. ”Educația nu înseamnă doar ore petrecute în clasă, ci și provocări frumoase precum acest fel de eveniment. „Cunoașterea Ne Unește” este mai mult decât o competiție – este o oportunitate pentru elevi de a-și descoperi potențialul, de a-și dezvolta încrederea în sine și de a învăța prin provocare”, transmit reprezentanții Active Hub.
Articolul „Cunoașterea Ne Unește”, concurs interșcolar la Măguri-Răcătău apare prima dată în ziarulfaclia.ro.