În condițiile reducerii numărului de tineri care consumă droguri tot mai mulți factori educaționali caută diferite soluții de diversificarea acțiunilor preventive. În cadrul Liceului Tehnologic Gherla, de exemplu, se implementează cu succes în anul școlar 2023-2024 un proiect de prevenire a violenței și a infracțiunilor în mediul școlar, în cadrul Programului național „Împreună prindem curaj”, o inițiativă a Ministerului Educației.
În cadrul proiectului au loc diferite activități educaționale, din care nu lipsesc manifestările cultural-artistice pe această temă. Zilele trecute pe scena Casei Municipale de Cultură din Gherla a avut loc punerea în scenă a unei piese de teatru, cu subiect inspirat din realitatea cu care ne confruntăm cu toții și în această perioadă „Mici actori, mari adevăruri”, o piesă de teatru realizată de elevii clasei a X-a A. Binecunoscuta schiță „D-l Goe”, de I. L. Caragiale, după cum știm din lecturile studiate ilustrează comportamentul personajului principal, cu toate defectele copilului greșit educat, fără pic de respect, leneș, lipsit de bun simț, evoluând în obrăznicie. Activitatea cu mare priză la publicul format din tineri a adus în atenție importanța unei educații corecte și a formării unor valori morale solide în societate. Proiectul inițiat la Liceul Tehnologic Gherla a mai cuprins activități la fel de interesante: Biblioteca vie (discuții pe tema violenței și a urmărilor acesteia), Vizita după gratii (vizită la Penitenciarul Gherla, conștientizarea consecințelor asociate actelor de violență), Violența în cinematografie (vizionarea unor filme, documentare) etc. Ultima acțiune a proiectului în acest an școlar va fi realizarea unui flash-mob, în luna mai. Coordonatoare ale activităților cu elevii sunt prof. Nicoleta Chender și Roxana Boroș, care desfășoară o bogată și variată activitate educativă pe această temă. Rezultatele așteptate în urma desfășurării acestui proiect sunt reducerea nivelului de agresivitate, atât în școală, cât și în afara ei, creșterea coeziunii dintre elevi, a gradului de empatie și a respectului față de celălalt, dezvoltarea abilităților sociale. În municipiul Gherla și în cadrul liceelor teoretice ”Ana Ipătescu” și ”Petru Mior” sunt în derulare activitățile proiectelor de prevenire a violenței și a infracțiunilor în mediul școlar, cadrele didactice desfășurând programe interesante cu elevii, zilele trecute în sala cinematografului Pacea având loc o întâlnire a factorilor educaționali cu 250 de elevi din școlile orașului de pe Someș.
Szekely Csaba